Dorin Dobra: Încet dar sigur, mandatele PSD-Crețu, vor pleca din viețile noastre

Înscris în cursa electorală internă a PNL Bistrița de desemnare a candidatului PNL pentru primăria Bistrița, fostul senator Dorin Dobra, face o analiză critică a activității primarului orașului și a majorității create în jurul PSD care au condus municipiul Bistrița în ultimii 10 ani:

„Deși, mult prea încet și, sigur, prea puțin cert.Pentru că în blocstart se pregătește fudul și temeinic, vicele Niculae pentru a prelua și continua munca asiduă depusă de Crețu în cei 12 ani de sifonare a 500 milioane € pe nimic. Pentru că iată, acestea sunt sumele pe care le-am încurajat cu toții: 12 ani din viața noastră, 500 de milioane de euro, zero realizări într-un oraș bătrânicios și pe punctul de a claca din punct de vedere administrativ.

Și iată, veștile vin în ultima vreme destul de consecvent: marile realizări de jumătate de miliard de euro ale administrației PSD în Bistrița cad pe rând,merele de plastic din intersecții, terenurile de sport din cartiere, acoperișurile blocurilor sociale, pentru toate pentru care ați plătit 500 de milioane de euro dispar așa cum au dispărut și banii pe care i-ați dat ca taxe și impozite în bugetul local.
De altfel am mai spus-o și am s-o repet până la capăt: dacă primarul și Primăria meritau vreun premiu, așa cum și-au dat în anul 2016, atunci acesta trebuia să fie pentru capacitatea lor de a sifona jumătate de miliard de euro pe nimic astfel încât să predea la urmă în 2020 un municipiu în care totul să trebuiască luat de la capăt, asta în cazul fericit în care nu trebuie distrus și ras de pe fața pământului tot ceea ce actuala primărie a făcut într-un mod jenant și abominabil.

Pentru că din nou am să precizez că pentru viitoarea administrație pe termen de cel puțin două mandate sarcina va fi să readucă la un nivel cât de cât decent ceea ce Ovidiu Crețu și PSD au reușit să distrugă în 12 ani pe o factură de 500 de milioane de euro. Aici am ajuns și pentru că nu am fost capabili,cum nu suntem nici acum, să arătăm ce am face noi cu banii respectivi, nu doar să spunem ceea ce populația știe deja, anume că Ovidiu Crețu și administrația sa sunt de un nivel greu de redat în cuvinte. Acum, pe final de mandat Ovidiu Crețu mai trebuie să-și anuleze semnele lăsate prin oraș, căci istoria are și ea onoarea și demnitatea ei! Va trebui însă să spunem că prin chipul și vocea lui Nicolae Moldovan în Bistrița nu se va întâmpla altceva decât perpetuarea acestei administrații.

Omul e de aceeași factură, dacă nu cumva chiar mai slabă, decât Ovidiu Crețu, nu are chip și competențe de primar de municipiu, provine din aceeași panoplie pesedistă de personaje fără istorie, fără viitor și cu creierul neted, iar îndeplinirea dorințelor sale nocturne de către electorat înseamnă plasarea Bistriței pe aceeași traiectorie pe care de 12ani o cunoaște – a unei administrații incompetente, făcute după ureche și în interesul firmelor și prietenilor din casa PSD, și care să țină în continuare Bistrița captivă în mâinile unor personaje și interese submediocre.
Aici intervine marele rol al opoziției de la Bistrița care reunită în forțe va trebui să elibereze acest oraș ce stă precum regele acela din Stăpânul Inelelor înțepenit pe tron și manipulat de un vrăjitor obscur și malefic ce poartă numele PSD.”

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.