Dragoș Pîslaru, către PSD-ALDE: „Cum poți să spui că susții valori creștine, dacă tu încalci una dintre poruncile de bază – să nu furi?“

Fostul ministru al Muncii în Guvernul Cioloș, Dragoș Pîslaru, membru fondator al RO+, a criticat, la Digi24 Oradea, ipocrizia coaliției de guvernare PSD-ALDE atât față de Uniunea Europeană, cât și în contextul referendumului pentru modificarea Constituției în sensul redefinirii familiei. Dragoș Pîslaru a arătat cum discursul celor de la Putere intră în contradicție cu faptele lor, subliniind că este important ca politicienii să se ralieze în jurul unui proiect comun, care nu poate fi decât „în jurul unei Românii puternice, într-o Europă puternică”.

„Noi credem că este de ajuns cât ne batem unii cu ceilați. Cred că asta e important: să ne raliem la un proiect comun și proiectul comun trebuie să fie în jurul unei Românii puternice, într-o Europă puternică. Se pare că lideri ai Partidului Social Democrat și ALDE au aceste poziționări cum că, pentru a-și proteja interesele proprii, contrar principiilor, valorilor și legilor la nivel european, simt nevoia să își creeze un spațiu propriu legislativ care să le conserve această libertate de a fura, de a avea aceste manifestări ale corupției care să fie neîngrădite. Acesta este un lucru pe care nu putem să îl acceptăm în viitor. A  fi proeuropean, în primul rând, înseamnă a avea o minimă etică, o moralitate, deci nu se pune problema în alt mod.  De aici, și marea ipocrizie legată de valori religioase și creștine ale unora dintre acești lideri care se ipostaziază drept promotorii moralității, în condițiile în care una dintre poruncile din Biblie spune să nu furi. Cum poți să spui că susții valori creștine, dacă tu încalci una dintre poruncile de bază? Ăsta este unul dintre paradoxurile și ipocrizia masivă în societate. Și România a ajuns să taxeze această ipocrizie”, a declarat Dragoș Pîslaru în cadrul emisiunii „Vocile Bihorului“ de la Digi24 Oradea.

În viziunea fostului ministru al Muncii, rezultatul referendumului nu reprezintă un motiv de bucurie, întrucât nu a făcut decât să adâncească și mai tare falia din societatea românească. „Avem un rezultat al referendumului care nu ar trebui să ne bucure, indiferent pe cea parte am fost, pentru că ne-a dezbinat. Probabil că fiecare dintre noi a avut experiențe în care a discutat cu prieteni apropiați, cu oameni dragi și care poate au avut opinii diferite de ale noastre. Cred că ar trebui să notăm înțelepciunea poporului român și că, de fapt, tema aceasta nu era una prioritară, tema prioritară e legată de educație, sănătate, infrastructură”, a spus Dragoș Pîslaru.

În opinia lui Dragoș Pîslaru, faptul că cei din mediul rural nu au ieșit masiv la vot are două cauze.

„Prima este legată de faptul că oamenii au alte probleme, în viața de zi cu zi, decât această chestiune. O palmă le este dată direct politicienilor care au încercat să capitalizeze. Să ne înțelegem: referendumul este un lucru bun, este parte a Constituției, este de încurajat faptul că o inițiativă a ajuns să fie manifestată în referendum, dar faptul că politicienii s-au suit pe această remorcă, încercând să capitalizeze, evident că a fost penalizat de către populație”, a punctat fostul ministru al Muncii.

În acest context, Dragoș Pîslaru a ținut să transmită un mesaj noii clase politice: „Cred că este foarte important pentru toți, pentru cei care vrem să intrăm în zona politică, să înțelegem că oamenii nu sunt proști. Oamenii înțeleg când cineva vrea să se folosească de ei, când e vorba de manipulare. A te baza pe credulitatea oamenilor și pe faptul că tu, ca politician, poți să lansezi fumigene este, de fapt, o neînțelegere masivă a modului în care gândește populația din România astăzi”.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.