Dreptul de a ne opune

Andrei Lupu

Juridic, situația este cât se poate de clară. Ministrul Justiției a inițiat procedura de revocare a Procurorului General al României, Consiliul Superior al Magistraturii va da un aviz negativ, dar președintele, ultimul actor din întreaga procedură, este obligat să semneze decretul de revocare  fără să scoată un sunet. Cel puțin așa a stabilit Curtea Constituțională în cazul identic al revocării procurorului-șef al DNA, iar deciziile Curții Constituționale au puterea supremă în România, egală doar cu Constituția.

Pe scurt, suntem în situația absurdă în care Liviu Dragnea, o persoană de două ori condamnată la închisoare, înlătură printr-un interpus cei mai importanți doi procuri din țară, șeful DNA și procurorul general. Totul, conform Constituției, așa cum a fost ea interpretată de CCR. Și nu ar fi prima oară în istorie când, respectând întru totul litera Constituției, spiritul ei este profund încălcat, iar un stat democratic intră în derivă. La 23 martie 1933, Parlamentul german accepta printr-o procedură perfect constituțională transferul întregii puteri către șeful guvernului, cunoscut acum pentru atrocitățile comise profitând de această putere. Dar, încă o dată, totul a fost constituțional.

Sigur, Dragnea nu este Hitler și nu va construi lagăre de concentrare. Dragnea este un simplu condamnat penal definitiv care încearcă să fugă de o nouă condamnare definitivă. Dar în fuga lui va distruge singurul lucru pentru care unii încă mai au încredere în viitorul României: justiția independentă. Iar asta înseamnă să ucizi viitorul câtorva generații.

Putem opri asta în mod legal? Putem apăra spiritul Constituției, încălcând litera ei?

Articolele din Constituție nu sunt toate o apă și un pământ. Da, Constituția prevede că procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiției. Dar atunci când ministrul Justiției inițiază revocarea procurorului general al României pentru că a îndrăznit să îl contrazică, nu mai vorbim despre exercitarea autorității ministrului, ci despre încălcarea statului de drept și a independenței justiției. Ministrul nu poate să își exercite o prerogativă încălcând un principiu cu o valoare superioară.

Tudorel Toader a încercat să justifice dreptul său de a revoca oricând dorește procurorii din funcții de conducere făcând trimitere la dezbaterile prealabile adoptării Constituției în 1991. Fostul judecător constituțional a uitat însă să se uite chiar în Constituție, la Articolul 152, unde Adunarea Constituantă a inclus un set limitat de principii ce nu vor putea fi niciodată modificate, cu atât mai puțin încălcate, fie și în scopul aplicării unui alt articol constituțional.

Un astfel de principiu este independența justiției. Nicio revizuire a constituției, fie ea votată și în unanimitate de 20 de milioane de votanți, nu ar putea aduce atingere acestui principiu, fără a afecta însăși existența statului român. Cu atât mai mult, a încălca independența justiției, revocând procurorii după bunul plac, înseamnă a distruge fundamentele statului român. Și, totuși, asta fac Dragnea și Toader.

Ce putem face noi, ceilalți, cărora nu le este frică de procurori pentru că știu că au respectat mereu legea? Ce pot face magistrații a căror putere este știrbită? Ce poate face președintele, garant al respectării Constituției?

Putem rezista. Rezistența în fața nedreptății înfăptuite prin lege nu este o idee născută astăzi. Acum aproape un mileniu, John de Salisbury scria că „dreptatea trebuie să se apere împotriva celor care dezarmează legea”.

În 1991, atunci când a fost adoptată Constituția, poporul român a încheiat un contract prin care promitea să se supună deciziilor luate de autorități, atât timp cât este respectat un set de principii fundamentale. Așa cum accepți să plătești prețul unei pâini doar dacă știi că vei primi acea pâine. Așa cum îți plătești factura de telefonie doar dacă știi că în luna anterioară ai putut folosi telefonul.

Atunci când ministrul Justiției încalcă un principiu acceptat de noi în 1991, eu nu sunt dispus să mai respect autoritatea lui.

Este la fel de simplu pentru Consiliul Superior al Magistraturii, reprezentant al tuturor magistraților, să spună „Nu”. Este tot ce poate spune și președintele: „Nu”. Dincolo de calcule politice ori de teama de suspendare. „Nu”.

foto octav ganea

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.