După 20 de ani – cred în solidaritatea istoricilor, dar cred și că Istoria luptă mereu vs. fake news

Autor: Adrian Cioroianu

Dragi prieteni reali sau virtuali,

Se împlinesc 20 de ani de când, alături de câțiva dintre cadrele/profesorii Facultății de Istorie, Universitatea din București, am publicat la editura RAO (1999) un manual de Istorie pentru clasa a XII-a. Genul nostru de manual era cel clasic, adică text mai mult decât ilustrații. Colegii erau: Stelian Brezeanu, Muller Florin, Mihai Retegan, Mihai Sorin Rădulescu – și sussemnatul.

Mulțumesc prietenei virtuale Crina Elena Mihai pentru că mi-a trimis coperta acestui volum, pe care sincer o cam uitasem (bănuiesc că îl am prin bibliotecă, manualul). Este singurul manual (până acum) printre ai cărui autori mă număr. În discuția care s-a născut atunci… ar fi multe de spus… dar știu că unii dintre respondenții unui sondaj făcut de revista „22” l-au declarat a fi cel mai bun manual al anului 1999.

Fac această precizare, cu ironia de rigoare, cu atât mai mult cu cât așa-ziși comentatori sau ziariști (din fericire, numărul scade de la an la an…), mă fac a fi (co)autorul unul manual din Cluj – căruia, e adevărat, i-am luat apărarea atunci, într-o emisiune Tv, în virtutea solidarității istoricilor, în care cred.

La 20 de ani distanță, mi-e ușor să spun, on the record, că acel manual clujean (acuzat, penibil, că poza unei vedete tv era mai mare decât cea a unui conducător politic medieval etc.) era considerabil diferit de viziunea noastră, cea a profesorilor din București. Dar, în același timp, cunoscându-i pe autori, știam că, sigur, colegii noștri clujeni erau istorici de prima mână. Drept care, pentru noi, „bucureștenii”, provocarea acelor colegi „clujeni” a fost o onoare, chiar dacă nu am semnat un rând acolo.

Aceasta lipsă de nuanțe, din partea unor semnatari care nici măcar nu au răbdarea de a se documenta, mi-a ridicat mereu semne de întrebare.

Noroc că #IstoriaMergeMaiDeparte, indiferent de interpreți… și interpretări.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.