După contestații, promovabilitatea la BAC este de 75,5%. Un elev din Bistrița, notat cu 6 la matematică, a luat 10 după contestații

Ministerul Educației Naționale a publicat rezultatele finale înregistrate după soluționarea contestațiilor depuse de candidați. Față de rezultatele inițiale (73,7%) se constată că cele finale au crescut cu 1,8% (ajungând la 75,5%, depășind rata de promovabilitate de anul trecut (74,7%).

Se constată o creștere semnificativă a mediilor generale de 10, de la 177 inițial, la 224 după contestații.

,,S-au consemnat procente ridicate de promovare în: sectorul 4 al Capitalei (84,92%), judeţele Bacău (83,77%), Cluj (86,36%), Brăila (83,36%), Brașov (82,81%) și Municipiul București (82,78%), respectiv județele Sibiu (82,69%), Iași (82,38%), Galați (81,70%) și Buzău (78,88%)” informează edu.ro

În unele situații, afișarea rezultatelor de la contestații arată situații cel puțin revoltătăare. Astfel, un elev de la Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu” din Bistrița, de la secția Științele Naturii în limba maghiară (maternă), a fost notat inițial cu 6 la matematică, dar după contestații acesta a obținut nota 10.

Înscrierea candidaților pentru a doua sesiune se desfășoară în perioada 15-19 iulie. Candidații care promovează examenele de corigențe se pot înscrie în data de 26 iulie. Probele din sesiunea de toamnă  a Bacalaureatului 2019 se vor desfășura între 21 august și 7 septembrie.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.