ECONOMIC, OPINII

Economia digitală e, de fapt, economia pentru săraci, iar bogăția nu înseamnă să-ți poți cumpăra totul online, ci dimpotrivă

Cuprinși de mirajul digitalizării accelerate de pandemie, puțini luăm în calcul faptul că aceasta ar putea fi și un semn de sărăcie, nu neapărat pasul spre lumea celor mai bogați, scrie scriitorul Vasile Ernu.

Acum un an îmi notam în Jurnal o problemă şi temă care astăzi e de actualitate înfricoşătoare: digitalizarea sărăciei.

Îmi şopteşte un amic că în The New York Times, Nellie Bowles scrie un text bun: „Human Contact Is Now a Luxury Good Screens used to be for the elite. Now avoiding them is a status symbol.”

Aşa e. Un text important, pe o temă care spune enorm de mult despre prezentul şi mai ales viitorul societăţii în care trăim. Pandemia accelerează această situaţie.

Teza lui centrală este clară: consumul serviciilor digitale este un semn al sărăciei. Când ne referim la economia digitală, ne referim la economia pentru cei săraci.

Sună dur. Chiar radical. Sună al naibii de periculos. Dar să vedem la ce se referă omul nostru de la New York Times.

Ce înseamnă să fii sărac în această economie digitală?

  • Eşti sărac dacă primeşti consultanţă medicală online şi nu te consultă un medic într-o clinică.
  • Eşti sărac dacă faci cursuri online şi nu mergi să asişti la cursurile live cam scumpe ale profesorilor.
  • Eşti sărac dacă cumperi online, şi nu dintr-un magazin frumos amenajat.
  • Eşti sărac dacă lucrezi freelancer online, nu ai birou, ci eşti „liber” undeva într-un hub sau cafenea depinzând doar de o reţea. Eşti sărac dacă apelezi la servicii online sexuale în timp ce aceia şi mai săraci le produc undeva în România sau „lumea a treia”.
  • Eşti sărac dacă comanzi mâncare online pentru că nu mai ai bani şi timp să stai într-un restaurant bun, cu bucătari la vedere.
  • Eşti sărac dacă te împrumuţi sau schimbi prea des iPhone-ul şi devii dependent de reţelele şi serviciile lui.
  • Eşti sărac chiar dacă citeşti şi consumi carte digitală, şi nu una pe hârtie luată dintr-o librărie.

Economia digitală devine un semn, un stigmat al sărăciei

Pentru cei bogaţi, totul e exact pe dos: totul trebuie să fie offline, „pe viu”, live, cu oameni şi lucruri reale.

Bogatul merge la clinică cu medici reali, îşi creşte copiii nu online cu educatori, profesori şi în universități reale, cu oameni şi profesori vii. În timp ce aceia săraci îşi cumpără ultimul iPhone şi îşi învaţă copiii cum să survoleze netul în căutare de hrană & distracţie, cei bogaţi renunţă la smartphone, dar îşi cumpără servicii universitare (vedeţi cazul recent de corupţie universitară din SUA) pentru ca ai lor copii să fie în reţele vii de putere: alături de cei 1% care contează.

Bowles merge mult mai departe: p\nă la analiza serviciilor pentru bătrâni şi pentru moarte. Un bătrân rămas cu venituri minime rămâne cu un singur partener de viaţă: o aplicaţie cu care vorbeşte, un motan pe nume Sox. Aplicaţia este făcută de un tânăr cu ceva start-up din Filipine. Înmormântarea, fireşte, se va face tot printr-un program.

Pentru economia săracilor nu mai rămân oameni, relaţii umane, ci doar aplicaţii. Oamenii şi serviciile umane sunt doar pentru cei bogaţi.

Online – stigmatul sărăciei, Offline – simbolul bogăţiei. Bine aţi venit în Brave New (digital) World.

Noroc că românii sunt săraci, mai ales în offline: prestează munci pe câmpurile Europei offline, cu salarii mizere. Dar acesta e viitorul nostru: din sărăcia offline spre sărăcia online.

Vasile Ernu