LIFESTYLE

Educație. „Astăzi am fost „profesor de serviciu”. A fost acea zi în care ar fi trebuit să fiu o acritură și să cert elevii

Distribuire articol:

Profesoara de limba română de la Colegiul Național Liviu Rebreanu din Bistrița, Monica Halaszi, a relatat, într-o postare pe facebook, cum este să fii „profesor de serviciu” la școală și cum reacționează elevii în mod obișnuit față de „profesorul de serviciu” sau atunci când faci ceva inedit.

„Astăzi am fost „profesor de serviciu”. A fost acea zi în care ar fi trebuit să fiu o acritură și să cert elevii. Ziua în care, de regulă, am senzația că sunt invizibilă. Elevii intră în școală, de cele mai multe ori trădând un soi de apatie, trec pe lângă mine și îmi dau IGNORE. Cei cărora le predau, cei cu care am interacționat în vreun fel și câțiva care simt că e firesc să salute îmi spun „Bună dimineața”. Mulți însă nu mă văd.
Așa că am decis să aplic metoda BOMBOANA. Am cumpărat destul de multe bomboane, cred că vreo sută, le-am pus frumos într-o cutie, și azi dimineață am așteptat intrarea în școală a primilor elevi. Cei dintâi care m-au salutat au primit câte o bomboană. Următorii la fel… Și următorii… Sigur, nu au salutat toți, dar a fost interesant de urmărit reacțiile. Ale celor care primeau, ale celor care nu primeau, ale celor care, auzindu-se strigați de un prof, priveau cu spaimă („…dar nu am făcut nimic…”). Apoi chipul li se lumina… Am primit mulțumiri. Și zâmbete. Chiar și o îmbrățișare. Tristețea mea este că am rămas cu bomboane, de unde mă temeam că vai, nu îmi vor ajunge. Dar cine știe, poate data viitoare… Abia aștept să fiu din nou „profesor de serviciu”.🍬🍬🍬🍬🍬

Concluzia zilei? Elevii au nevoie de bomboane. 🍭 (Cred că vor să simtă că îți pasă de ei. Nu?)”, a povestit profesoara pe rețeaua de socializare.


Distribuire articol: