DIN TRANSILVANIA

Educație ecologică și dezvoltare socio-emoțională la A.B.A Someș-Tisa

de Mihai Sărmășan

Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa (ABA Someş-Tisa) organizează în această perioadă o serie de evenimente care marchează Ziua Mondială a Apei, care este celebrată anual în data de 22 martie. Tematica stabilită la nivel mondial pentru anul acesta este „Apa și schimbările climatice”.

Astfel, în data de 5 martie 2020, ora 11.00, va avea loc o activitate educativă, la sediul Școlii Gimnaziale “Horea” (structura 1), situat în Cluj-Napoca, str. 11 Octombrie nr. 3 (cartierul Gruia).

Specialiștii A B.A Someș-Tisa și cadrele didactice vor susține activitățile de educație ecologică într-o manieră inedită, utilizând metode și resurse materiale moderne de învățare (platforme educaționale, elemente inovative – STEM/ STEAM, aplicații informatice), având ca rezultat dezvoltarea socio-emoțională a copiilor.

Spre exemplu, STEM este abrevierea pentru Ştiinţă – Tehnologie – Inginerie şi Matematică, iar STEAM (care integrează “A” de la Arte în mijlocul acronimului STEM) reprezintă un concept modern, ce recunoaşte valoarea artelor atât în dezvoltarea armonioasă a individului, cât şi a societăţii umane.

Ambele abordări interdisciplinare se bazează pe munca în echipă, cooperare și comunicare. Acest tip de activități ajută elevii să conecteze informațiile, să rezolve probleme, să gândească creativ şi să fie inovativi, dezvoltându-le competenţe precum observația directă, gândirea logică și critică, argumentarea și analiza sistemică.

În activitățile dedicate Zilei Mondiale a Apei din acest an sunt implicați peste 350 de preșcolari, elevi şi profesori din județul Cluj, iar anual, în cadrul parteneriatelor educaționale ale A.B.A Someș-Tisa participă aproximativ 800 de copii și tineri.

sursa: Facebook Apele Române