Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute în Costa Rica. VIDEO

Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute de Interpol în Costa Rica. Cele două, căutate pentru a ispăși pedepse pronunțate de justiția din România, au fost ridicate de pe stradă. Elena Udrea are o sentință definitivă de șase ani închisoare, iar Alina Bica trebuie să execute patru ani de închisoare.

Reținerea lor în Costa Rica nu înseamnă însă și o extrădare imediată. Costa Rica și România nu au un tratat bilateral de extrădare, dar Costa Rica a aderat la un tratat internațional prin care este de acord să extrădeze cetățeni acuzați de fapte de corupție. Atât Elena Udrea, cât și Alina Bica au pe rolul instanțelor din România și alte dosare decât cele în care au primit deja sentințe definitive.

Autorităţile din Costa Rica au colaborat cu Direcţia de Informaţii – echivalentul SRI din această ţară – şi cu INTERPOL pentru această operațiune. Informaţia a fost făcută publică de Autoritatea de Investigaţii Judiciare din Costa Rica.

Instituţia a şi publicat un videoclip de câteva secunde, în care se vede Elena Udrea.  Aceasta este înconjurată de oameni ai legii, în San Jose, capitala ţării, și pare calmă.

Elena Udrea a fost reţinută miercuri, în jurul orei locale 10:00  (19:00, ora României), iar Alina Bica, patru ore mai târziu. Ambele au fost ridicate de pe stradă.

Potrivit unui comunicat, cele două erau fost investigate, supravegheate şi monitorizate de ceva timp de autorităţile din Costa Rica. Ambele aveau alerte roşii în baza de date a INTERPOL, ca urmare a condamnărilor primite în România, în dosare de corupţie.

Fostul ministru şi fosta şefă a DIICOT au fost plasate sub ordinele Curții Penale din San José.

Presa locală a scris că, din cauza cererilor de azil depuse de Elena Udrea şi Alina Bica, cele două nu pot fi extrădate imediat. Tribunalul ar putea să aprobe măsuri preventive, până când autoritatea pentru migraţie va decide dacă le acordă sau nu statut de azilant.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat atunci că extrădarea Elenei Udrea, care a depus o cerere pentru obţinerea statutului de refugiat politic, este posibilă chiar şi în absenţa unui acord bilateral în acest sens. El a adăugat că există un precedent. De asemenea, ministrul a explicat că durata procesului de extrădare depinde de legislaţia din Costa Rica.

Elena Udrea a născut în 20 septembrie, iar avocatul acesteia, Veronel Rădulescu, spunea că nu mai există nicio şansă ca ea să fie extradată, acum că a născut, întrucât copilul va primi cetăţenie costaricană, iar statul nu va permite separarea lui de mamă.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.