Emil Boc a găsit soluţia pentru copiii care nu au loc la creşă. Mamele primesc 150 € să plătească bonă

Primăria Cluj-Napoca se pregăteşte să ofere subvenţii de 150 de euro pentru acei părinţi a căror copii nu au mai prins loc la creşele din stat. Cu aceşti bani, părinţii ar urma să-şi plătească o bonă care să îi ajute la creşterea copiilor. La şedinţa de Consiliu Local de joi s-a prezentat o mămică cu un bebeluş care a ridicat problema lipsei locurilor la creşele de stat.

“Situaţia este deloc îmbucurătoare şi este una gravă şi urgentă. E clar că soluţiile în ultimul an nu au rezolvat problema din moment ce numărul copiilor respinşi anul acesta este mult mai mare decât numărul copiilor respinşi anul trecut. Care sunt soluţiile pe termen mediu şi lung pe care doriţi să le implementaţi şi dacă aceste soluţii iau în calcul dimensiunea corectă a cererilor pentru anul următor. Ne întrebăm dacă aţi luat în calcul creare de locaţii temporare”, a spus aceasta, care s-a recomandat a fi membru USR.

Primarul Emil Boc a spus că în perioada 2020-2021 vor fi date în folosinţă 430 de noi locuri în creşele din oraş.

“În agenda zero a noastră este de a găsi soluţii pe termen scurt şi mediu în această problemă. Pornesc de la următoarea premisă. Astăzi, noi avem 16 creşe în subordine totalizând 1.232 de locuri. Anul acesta, am dat în folosinţă 90 de locuri. În fiecare an am dat şi în continuare vor fi date noi locuri în folosinţă. În 2020 se vor da încă 90 de locuri pe Grigore Alexandrescu, iar pe orizontul 2020-2021 vor fi în total 430 de locuri care vor fi date în folosinţă. Asta e pe termen mediu. Ce putem face pe termen scurt? O soluţie este de natură legislativă la nivel parlamentar, care, dacă ar fi adoptată în regim de urgenţă la începul sesiunii parlamentare măcar o parte din pachetul legislativ care există în Parlament cu privire la ceea ce se numeşte pachet de susţinere a natalităţii şi a sprijinirii familiilor tinere. O componentă din acel pachet vizează acordarea de Ministerul Finanţelor a unor vouchere de creşă pentru ca cei care nu reuşesc să obţină la creşele de stat locuri să poată să meargă la o creşă privată, să meargă la un serviciu de bone şi să poată plăti bona respectivă cu acest voucher de creşă. Acest pachet legislativ există în Parlament şi dacă ar fi adoptat ne-ar rezolva o parte din probleme prin posibilitatea acelora care nu au loc în creşă de a accesa o creşă privată sau de a accesa, potrivit legii, avem o lege a bonelor. Sperăm că acest lucru se va întâmpla. Se poate întâmpla în august, septembrie”, a comentat Emil Boc.

Edilu Clujului a mai spus că există pregătit un proiect de hotărâre prin care, din bugetul local, mamele să primească câte 150 de euro pentru a-şi angaja şi plăti bone.

“Noi gândim o treabă. Avem astăzi un proiect de hotărâre, e pregătit, e redactat, pentru a subvenţiona din bugetul local partea care ţine de bone. Asta am găsit noi ca portiţă legală, dar vom avea nevoie de avizul Curţii de Conturi. Astăzi, proiectul nostru este pregătit pe următoarea formulă: Primăria alocă o subvenţie medie de 150 de euro, adică cei cu venituri mai mici vor avea peste 150 de euro, cei cu venituri mai mari, sub 150 de euro, pe lună, pentru a putea să-şi plătească o bonă care este acreditată şi să poată avea sprijin pentru creşterea copilului. Sunt avantaje pe toate planurile. În primul rând rezolvăm o problemă a tinerelor familii, doi, oferim acestor tineri care doresc să stea în ţară un motiv în plus, trei, fiscalizează bona. Se plătesc impozite,  totul e legal, o bonă care poate avea 2,3,4 copii poate câştiga mai mult decât salariul mediu pe economie. Curtea de Conturi are la dispoziţie 30 de zile să ne răspundă. Vorbim de 3-4 luni pentru această subvenţie, până la finalul anului, nu este atât de mult efortul financiar. Anul viitor, vom grada în funcţie de locurile la creşe care se creează, nu putem avea o situaţie exactă să vedem câţi vor apela efectiv la acest sistem”, a mai spus Boc.

Reamintim că 962 de copii nu au prins loc la creşele de stat în 2019 faţă de 905 copii în 2018.

sursa: monitoruldecluj.ro

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.