Emil Boc despre intenţia Gabrielei Firea de a construi o sală polivalentă ca la Cluj

Emil Boc a salutat intenţia primarului Capitalei, Gabriela Firea, în privinţa realizării unei Săli Polivalente la Bucureşti. „Asta înseamnă că Romania va avea posibilitatea să organizeze mai multe competiţii de nivel european şi mondial, nu numai cele de la Cluj”, a declarat Emil Boc, pentru fanatik.ro.

138 de milioane de euro ar costa sala de 20 000 de locuri construită de Firea. Prin comparaţie, primarul Clujului  a precizat că i-au ajuns 24 de milioane de euro pentru a ridica Sala care, la nevoie, poate fi ocupată de 10.000 de spectatori: „Sala Polivalenta de la Cluj, după ultima modernizare, a costat 24 de milioane de euro. „, a mai declarat fostul premier, pentru aceeaşi sursă.

În prezent, cea mai mare Sală Polivalentă se află în Cluj, care are o capacitate de 9.300 de spectatori la meciurile de tenis şi baschet şi de 10.000 de spectatori la concerte, meciuri de kickboxing sau MMA.

Sportul românesc ar urma să beneficieze de o nouă Polivalentă, una care va fi construită în Bucureşti. Anunţul şi ultimele detalii au fost oferite de Gabriela Firea: „Vom avea, în sfârşit, o Sala Polivalentă, o sală multifuncţională în Bucureşti, după epopea pe care a trăit-o acest proiect. După cum ştiţi, a fost o licitaţie acum câţiva ani, care a avut nenumărate contestaţii şi, în final, a trebuit să o luăm de la capăt, pentru că acel contract a fost anulat. Avem astăzi de dezbătut indicatorii tehnico economici rezultaţi din studiul de fezabilitate realizat de Compania Durabilă a Municipiului Bucureşti pentru realizarea unei săli multifuncţionale cu o capacitate de 20.000 de locuri, pe o suprafaţă desfăşurată de 60.000 de mp, care va fi dotată şi cu o parcare subterană 380 de locuri. Înafară de sala în sine vor fi şi cinci terenuri de sport.

Nu pot fi comparate costurile cu alte săli similare, pentru că e o capacitate nemaintâlnită până acum în România. Am solicitat tuturor federaţiilor sportive să ne transmită necesarul de dotări, astfel încât să fie omologată la standarde internaţionale pentru toate sporturile. Costul estimat e de 138 de milioane de euro, iar timpul de execuţie e maxim trei ani”, a declarat Primarul general a Capitalei, conform ziare.com. Sursa citată susţine că noua Polivalentă ar putrea fi contruită în jurul Arenei Naţionale.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.