Emil Boc: Domnul preşedinte Klaus Iohannis a fost, este şi rămâne în cadrul constituţional. Şi da, există toate argumentele în vederea continuării mandatului domnului președinte după 2019

În cursul zilei de duminică, primarul Municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, a avut o intervenţie telefonică la postul România TV în care a explicat în mod clar şi precis justeţea demersului domnului preşedinte Klaus Iohannis în procesul de remaniere a Guvernului Dăncilă. 

 
“Reporter- Domnule Emil Boc, profit de faptul că sunteţi cu noi, că sunteţi jurist şi că aţi fost premier al României într-o perioadă tulbure. Vreau să vă întreb cum vedeţi conflictul dintre Guvern şi preşedinte în acest moment şi cum ne afectează acest conflict în situaţia actuală, când preluăm Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene?

Emil Boc- Soluţia este pe masa Curții Constituționale. Preşedintele a explicat foarte clar şi fără echivoc că nu a încălcat sub nicio formă Constituţia, că este o prerogativă constituţională a preşedintelui, şi anume aceea de a analiza propunerile de remaniere care se fac. Preşedintele şi-a exercitat acest drept constituţional consacrat şi prin câteva decizii ale CCR. Deci, din punctul meu de vedere, cred că preşedintele a fost, este şi rămâne în cadrul constituţional. Preşedintele a acceptat imediat demisia ministrului Negrescu, avem un ministru care se ocupă de această problemă, există o colaborare pe dosarele mari pe componentele executivului din România deci, cu alte cuvinte, această activitate din punctul meu de vedere nu este afectată. Democraţia presupune un echilibru şi un control reciproc al puterilor. Trebuie să ne obişnuim că democraţia presupune existenţa unor asemenea mecanisme privind echilibrul şi controlul între diversele instituţii şi puteri ale statului. Atâta vreme cât ele rămân în limitele principiului loialităţii constituţionale, ele sunt benefice pentru democraţie şi pentru consolidarea ei.


Reporter- Şi o ultimă întrebare: este Klaus Iohannis varianta de preşedinte cu care România trebuie să continue şi după 2019?

Emil Boc- Potrivit dispoziţiilor Curții Constituționale, statul român este reprezentat de preşedintele României. Faptul că preşedintele României, prin tot ce a făcut până în momentul de faţă, a reuşit să menţină România pe traiectoria corectă a UE, a NATO şi a parteneriatelor stratregice cu SUA este, din punctul meu de vedere, cel mai important argument că un asemenea preşedinte trebuie să îşi poată continua mandatul. Pentru că nimic nu este mai important pentru România astăzi decât de a rămâne pe aceste traiectorii fundamentale de care ţine securitatea statului român, de prosperitatea fiecărui român. De asta ţine de fapt viitorul nostru. De a rămâne în şi pe linia UE, în şi pe linia NATO, în şi pe linia parteneriatului strategic cu SUA.

sursa: Facebook PNL Cluj

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.