DIN TRANSILVANIA

Emil Boc: “La Cluj-Napoca vom avea un AKH al Transilvaniei”

Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat în această dimineaţă, că  principalul obiectiv pentru 2019 este creşterea tuturor serviciilor publice pentru cetăţeni.

El a precizat că prin noile investiţii în domeniul medical, Clujul devine un punct similar celui din Viena, unde serviciile medicale sunt de cele mai bună calitate. Investiţiile realizate la Cluj-Napoca în aceşti ani au fost foarte mari. Şi în sistemul privat şi public, au fost investiţii zeci de milioane de euro, iar astăzi la Cluj majoritatea centrelor medicale sunt la cel mai înalt nivel. Emil Boc a menţionat faptul că atunci când a fost premier a alocat cele 8 hectare de teren pentru a fi realizat spitalul regional, dar de atunci Guvernul nu a mai făcut nimic.

Primarul a făcut un bilanţ al anului 2018 şi s-a declarat mulţumit deşi municipiul a pierdut 29 milioane euro în 2018 în favoarea bugetului de stat, prin grila impusă de Guvern