DIN TRANSILVANIA, POLITICĂ

Emil Boc și Alin Tișe au lipsit de la întâlnirea pe care a avut-o reprezentanții PNL Cluj cu Ludovic Orban

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc și președintele CJ Cluj, Alin Tișe nu au participat la întâlnirile pe care le are președintele PNL, Ludovic Orban cu organizația Cluj.

De altfel Ludovic Orban, a fost atacat foartedur chiar în timp ce se află la Cluj de președintele CJ Cluj, Alin Tișe. Aceasta susține că a refuzat să participe la conferința de presă alături de șeful său de partid pentru că acesta îi este inferior politic și că a trecut de faza când era impresionat de cei care vin de la București să se laude cu munca lor și să o dea exemplu.

Acesta susține într-un punct de vedere remis STIRIPESURSE.RO că acest tip de a face politică trebuie să înceteze, că PNL trebuie de urgență reformat și că cei care sunt încremeniți în funcții în partid trebuie să știe că vor fi vânturați de electorat:

”Domnul Buda (n.r, europarlamentarul Daniel Buda, președintele PNL Cluj) este președintele organizației și participa in acesta calitate.

In ceea ce ma privește ,

Nu voi mai accepta ca munca mea din județ sa fie folosită ca exerciții de imagine ale unora care vin in vizita pe aici și apoi pleacă . Sa-și facă imagine cu activitatea și cu realizările lor, dacă o au .

E o chestiune de etica politica .

Oameni incompetenți in județele lor ( care nu au câștigat la vot direct nici o bătălie electorală) vin la Cluj sa se laude cu munca altora iar apoi ne tratează cu lipsa de respect : vezi numirea prefectului de cluj .

Ne pretind rezultate electorale bune iar apoi prin decizii arbitrare ne îngreunează munca politica din județ și ne afectează negativ electoral .

Oameni inferiori politic vin la Cluj sa se laude cu munca noastră și sa o dea exemplu .

Am trecut de faza aceasta .

Nu mai impresionează pe nimeni acest comportament politic al unora.

Activitatea mea politica administrativă este cartea mea de vizita .

Politica se schimba. Oamenii trebuie sa se schimbe. Unii din partid încremeniti in funcții nu înțeleg asta și vor fi vânturați de electorat .

Reformarea PNL este obligatorie .”, a transmis șeful CJ Cluj.