DIN TRANSILVANIA, EDUCAŢIE/CULTURĂ

Emil Boc vrea festivaluri la Cluj

Primarul Clujului, Emil Boc s-a arătat deschis pentru deschiderea sezonului de festivaluri culturale dacă sunt luat măsuri preventive cum ar fi testări împotriva coronavirusului.

El a subliniat că trebuie adaptate soluții fiindcă nu se pot pune polițiști la fiecare om.

Primarul vine și el cu câteva „propuneri”, care să ajute la buna organizare a festivalurilor: vaccin, testare rapidă și PCR, obligatorii pentru participare.

„Eu sunt convins că și pentru partea de festivaluri se va găsi o soluție până la urmă pentru că sunt un susținător fără echivoc, ca acestea să aibă loc. Nu știu în ce format încă, în ce număr, cu ce condiții exacte, dar trebuie să aibă loc, viața trebuie să meargă mai departe.

Și atunci trebuie să existe condiții pe care autoritățile să le stabilească – vaccin, testare rapidă, testare PCR pentru a putea să participi. Viața nu mai poate rămâne încremenită, la un an de zile de pandemie, așa cum nu a încremenit nici acum 100 de ani când a fost gripa spaniolă. Așa și acum trebuie să gândim soluții ca să suținem componenta aceasta”, a menționat Emil Boc.

Astăzi, într-o intervenție la postul DIGI 24, Emil Boc a precizat: ”Viața merge mai departe. La Cluj-Napoca avem un climat de responsabilitate iar măsurile ne vor ajuta să coborâm incidența care astăzi este de peste 7 la mia de locuitori. E important ca toți să ne aducem contribuția și avem un comportament bun în instituții și în general. Se lucrează de acasă, se vine la serviciu la ore diferite și nu în ultimul rând avem sistem medical de excepție. Vom depăși situația grea de astăzi”.

Legat de protestele de ieri, primarul Boc a precizat că a fost un protest unde au fost respectate măsurile de restricții și a fost unul pentru redeschiderea sălilor de sport.