Emil Constantinescu: „Civilizaţia occidentală intră în decadenţă”

Civilizaţia occidentală intră în decadenţă, elitele se dizolvă, discursul politic se prăbuşeşte în populism, a declarat, marţi, fostul şef de stat Emil Constantinescu, preşedinte al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului.

„Suntem într-un moment în care civilizaţia occidentală intră în decadenţă. Elitele se dizolvă, este o proastă înţelegere şi confuzie între masificarea învăţământului şi democratizarea învăţământului. Discursul politic se prăbuşeşte în populism, democraţiile au nevoie de conştiinţă democratică, nu numai de instituţii democratice”, a afirmat Constantinescu cu prilejul participării sale la o conferinţă pe tematica relaţiilor româno-arabe.

Potrivit fostului şef de stat, cultura Levantului este de fapt leagănul culturii şi civilizaţiei occidentale. În opinia sa, principalul scop al diplomaţiei culturale este crearea unei culturi a păcii prin educaţie.

„Diplomaţia culturală nu vizează în primul rând rezolvarea conflictelor deschise sau congelate, scopul principal este crearea unei culturi a păcii prin educaţie. (…) Institutul pe care l-am creat a încheiat un parteneriat cu Centrul cultural european româno-arab, pentru că avem împreună acest scop comun – crearea unei culturi a păcii prin dialog. Deviza sub care am lansat acest dialog e înţelegerea celuilalt. Nu există un dialog adevărat decât între cei care-şi păstrează identitatea, numai astfel pot înţelege mai bine identitatea celuilalt. Iată de ce vă invit, domnilor ambasadori şi distinse personalităţi din elita academică, să colaborăm la acest lung drum de păstrare a identităţilor într-un dialog deschis şi sincer”, le-a spus Constantinescu participanţilor la eveniment.

La finalul evenimentului, cei prezenţi au avut prilejul să vadă expoziţia de pictură „File din Album”, cuprinzând imagini din România şi ţări arabe. Potrivit organizatorilor, lucrările realizate de Vladimir Ivanovici şi Paul Mecet sunt expuse de marţi până pe 14 octombrie la Muzeul Naţional al Satului. Expoziţia poate fi vizitată în intervalul orar 11,00 – 18,00.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.