ULTIMA ORĂ, ACTUALITATE, POLITICĂ

Emmanuel Macron și Marine Le Pen au intrat în turul doi al alegerilor prezidențiale

Emmanuel Macron, actualul președinte al Franței, și Marine Le Pen, candidata extremei-drepte au intrat în turul doi al alegerilor prezidențiale, la o diferență nu foarte mare, 27%, respectiv 24%, potrivit datelor parțiale ale scrutinului de duminică.

De remarcat faptul că, partidele tradiţionale, atât de dreapta, cât şi de stânga, au obținut scoruri foarte slabe.

Diferența de programe între Macron și Le Pen este una considerabilă, atât în ce privește economia și politica internă, cât și relația cu Uniunea Europeană, NATO sau, mai nou, atitudinea față de Putin și războiul din Ucraina. Practic, rezumând, actualul președinte este un liberal globalist, timp în care contracandidata sa naționalist-suveranistă.

Deși pleacă spre scrutinul final de peste două săptămâni, pe 24 aprilie, cu un ușor avans, Emmanuel Macron ar putea să fie devansat de Marine Le Pen, aflată la a treia candidatură prezidențială, una în care s-a apropiat mai mult ca oricând de procentele candidatului câștigător, pe fondul unor nemulțumiri latente ce frământă societatea franceză.