OPINII

Epidemedia, pandemedia

Autor: Ciprian Mihali

Atunci când se dezlănțuie apocalipsa media, veștile mari și bune sunt de fapt insignifiante și demne de dispreț, în vreme ce veștile mici și proaste sunt marile binecuvântări ale unui fericit sfârșit al lumii. Evocarea posibilității unei catastrofe este totuna cu catastrofa însăși. Iar catastrofa va fi mai degrabă o comedie mediocră decât o tragedie, având drept coloană sonoră o bucată dintr-o simfonie clasică, dar interpretată pe repede înainte, ca în desenele animate ale copilăriei.

Apocalipsa media e apocalipsa însăși. Aceasta fie este mediatică, fie nu există. Confuzia dintre realitatea reală și realitatea media augmentată face ca imaginea sfârșitului lumii să fie mai înfiorătoare decât sfârșitul lumii, iar moartea confirmarea ultimă a existenței.

Dar, trebuie s-o spunem din nou, apocalipsa media nu poate fi decât una voioasă, cu scene de circ cotidian, cu eroisme inutile și caraghioase, cu declarații sforăitoare, cu mult umor involuntar, împingând în derizoriu orice fel de suferință, orice fel de trăire, până la urmă, în afara trăirilor captate, transmise live sau înregistrate.

Nu pandemia aduce apocalipsa, ci apocalipticul însuși devine epidemic și epidermic, răspândindu-se mai repede decât orice virus, alunecând fără obstacole pe suprafața tuturor lucrurilor, nivelate de media, la medie.

Pentru că media a încetat să mai mijlocească ceva între realitate și noi. Media vizuală și televizuală a făcut media tuturor lucrurilor și le-a netezit astfel încât toată lumea să spună și să facă tot ce vrea în văzul tuturor. În media, nu mai există actori și spectatori, regizori și figuranți. Suntem pe rând, în medie cu ceilalți, așteptându-ne momentul apocaliptic (boală, accident, violență, moarte) ca atestare a vieții noastre.