Europa noastră: în căutarea paradisului pierdut

Autor: Petrişor Peiu

Din 1945 pana la inceputul anilor 80, Vestul Europei era considerat paradisul pe pamant: economia crestea cu ritmuri mai inalte decat media globala, ranile razboiului se inchisesera si fiecare noua generatie era mult mai prospera decat precedenta. Comunitatea Economica Europeana, cum se numea atunci Uniunea Europeana, ajunsese in 1980 sa reprezinte 30% din economia globala, cu o treime mai mult decat economia americana (doar 21% din totalul mondial).

Grafic text invitati Petrisor Peiu
Sursa foto: knoema.com
In 1980, printre primele 10 economii ale lumii, 4 erau din Comunitate: Germania (doar RFG atunci) era a treia, Italia a patra, Franta a sasea, Marea Britanie a saptea, inca 3 mai erau in primele 25 (Spania, Olanda si Belgia), iar Polonia si Romania (din actuala UE) erau a 17-a, respectiv a 24-a economie la nivel global.

Europa de Vest era pe atunci locul in care se atingeau cele mai ridicate standarde de viata, iar dezvoltarea culturala era la fel de intensa precum in SUA. Duminica de duminica, bisericile erau neincapatoare, iar strazile erau pline de incantatoare cupluri, optimiste si tinand de mana numerosii copii pe care ii aveau. Americanii ravneau la siguranta si prosperitatea generalizata din occidentul european, iar sovieticii ii invidiau pe est-europenii mai liberi si cu niveluri de viata mai ridicate.

Simptomatic, industria cinematografica europeana era la apogeu, beneficiind de o inegalabila generatie de regizori si actori italieni, dar si de talentati cineasti francezi sau spanioli. Italiencele Gina Lollobrigida si Sophia Loren erau cele mai adulate frumuseti ale planetei, iar Alain Delon inflacara inimile oricarei tinere din lume. Dincolo de „cortina de fier”, in statele estice, era perioada uriasilor creativi: Milos Forman, Liviu Ciulei sau Andrzej Wajda.

In deceniile de dupa cel de-al doilea razboi mondial, tarile Europei de Vest au fost conduse de catre partidele crestin-democrate, axate pe valorile crestine si pe justitie sociala, neconditionat aliate ale Americii, neconditionat devotate capitalismului clasic si la fel de neconditionat potrivnice raspandirii ciumei comuniste/socialiste provenite din lagarul sovietic.

Ei bine, anii 80 au fost momentul unei uriase schimbari de paradigma in istoria contemporana a Europei; treptat, marile state vestice au adus la putere partidele de stanga (socialiste) si societatea europeana s-a deplasat masiv catre stanga, imbratisand obiective si metehne de neconceput pana atunci: respingerea modelului sovietic s-a relativizat, regulile clasice ale capitalismului s-au relativizat si ele, a aparut statul social si incet-incet s-a scos in afara vietii publice crestinismul, fundamentul central al lumii europene. Statele nationale s-au diluat, a aparut moneda Euro si continentul a devenit prizonierul tuturor locurilor comune ale corectitudinii politice.

Cum arata astazi Europa, Uniunea Europeana adica? Economia agregata a tuturor celor 28 de state are o pondere in economia globala de jumatate fata de anii 1980: daca atunci, economia Comunitatii Europene era de peste 30% din economia mondiala, astazi (2018), economia UE mai reprezinta doar 16% din economia mondiala, aproape la fel de mult precum SUA (peste 15% din totalul planetar).

Grafic text invitati Petrisor Peiu Europa
Sursa foto: knoema.com

Printre cele mai mari 10 economii ale lumii, doar Germania (locul 5), Marea Britanie si Franta (locurile 9 si 10) mai reprezinta UE, iar in urmatoarele 15 economii mai apar doar Italia, Spania si Polonia.

Daca in 1980, peste 60% din primele 100 de universitati din lume erau vest-europene, azi doar un sfert din topurile universitare globale mai sunt din UE. Industria cinematografica europeana produce niste filme impuse prin forta directivelor europene in cinematografe: salile unde ruleaza filme frantuzesti sau italiene sunt aproape goale, iar cinematografele si televiziunile sunt obligate sa preia productii europene, in pofida dorintelor publicului.

Mai grav decat orice, Europa si-a pierdut identitatea: nu mai este un continent crestin, a devenit un loc fara spiritualitate, unde doar emigrantii musulmani mai au voie sa isi afirme credinta; majoritatii crestine i s-a impus mutilarea spirituala. Mai mult, Europa s-a despartit de America in marile dosare ale planetei: Bruxelles-ul lui Mogherini a devenit un pion violent anti-Israel si un sponsor de nadejde al retelei teroriste asa-zis „palestiniene”, Uniunea este acum populata de sustinatori ai expansiunii rusesti, Europa este cea care cautioneaza regimul violent si razboinic de la Teheran si tot Europa incearca sa se pozitioneze la mijloc intre China si Statele Unite. Ridicol: cum ar fi oare sa faci pe mediatorul intre fratele tau si un strain de la 10.000 km departare?

Indiferent ce s-ar spune in apararea politicilor de stanga care au guvernat Europa in ultimii 40 de ani, nu se poate ascunde esecul major al acestora: in plan economic, UE a pierdut pozitia de cea mai mare piata si economie de pe glob, a ajuns sa aiba ritmuri anuale de crestere de doua ori mai mici decat media globala. Europa isi reduce treptat ponderea mondiala, in favoarea Chinei si Statelor Unite, Europa creste mult mai incet fata de restul democratiilor liberale (SUA, Canada, Australia, Japonia, Coreea de Sud) de peste 40 de ani, suprematia tehnologica globala este disputata de americani doar cu japonezii, chinezii sau coreenii, India si Brazilia incep sa devina mai importante decat Germania sau Franta. Cel mai grav este, insa, faptul ca UE se va reduce cu o sesime din 2019, britanicii alegand sa plece…

Cui datoram acest esec la nivel continental? Birocratiei lipsita de viziune, care se ocupa astazi, in plina febra a Brexitului, de reglementarea dopului atasat sticlei de PET!!! Politicilor si politicienilor de stanga care au deviat radical cursul istoriei, stabilit de catre fondatorii crestin-democrati ai Comunitatii Europene. In egala masura, o vina o poarta si crestin-democratii care, in loc sa se lupte cu socialistii, si-au abandonat identitatea si s-au transformat intr-o alta stanga, mai putin radicala.

Tensiunea politica majora care domina Europa de cativa ani se datoreaza, in egala masura, incapacitatii stangii socialiste de a gestiona competitia globala, cat si renuntarii dreptei crestin-democrate la esenta politicilor de dreapta. De ce Rassemblement National al lui Marine Le Pen a devenit al doilea partid din Franta, de ce Italia este dominata de Lega si de Movimento 5 Stelle, de ce Alternative fur Deutschland devine al doilea partid din Germania? Acestea sunt surogatele crestin-democratiei vechi, autentice. Este rezultatul unui indelung proces de transformare a dreptei clasice europene in ceva ce nu mai raspunde asteptarilor majoritatii conservatoare de pe continent. Seriosii lideri politici crestin-democrati din Italia, Franta, Germania sau Spania care au asigurat tarilor lor prosperitate si stabilitate au fost, treptat, inlocuiti cu o generatie fara charisma, care a renuntat prea usor la esentele politice care au fondat Europa post-belica.

Intre dreapta „populara” si stanga socialista europeana s-a declansat, de vreo 40 de ani, o competitie de genul: „cine sa fie mai radical de stanga, cine sa nu mai aiba nimic in comun cu popoarele europene?” Italienilor, spaniolilor, grecilor, portughezilor li s-a ordonat ca, peste noapte, sa se comporte nemteste, germanilor li s-a ordonat sa renunte la germanitate si sa devina multiculturali, polonezilor si romanilor li se smulge violent crestinismul din centrul societatii si lumea se asteapta ca lucrurile sa continue tot asa? Chiar nu vedem cum se transforma Europa? Centrul devine mai populat si mai bogat, iar periferia se depopuleaza si saraceste? Nordul Italiei este cel mai plin de bogati pamant vest-european, iar Mezzogiorno cel mai suferind pamant vestic, Bucurestiul este de cinci ori mai bogat decat judetele moldovene si la Bruxelles ni se vinde povestea „solidaritatii”? Cum sa creada est-europenii ca americanii gresesc fata de Rusia, cand noi ne nastem aici cu teama de Katiuse in sange? Cum sa creada sutele de milioane de crestini europeni ca israelienii nu au ce sa caute in tara promisa lor de catre Dumnezeu? Cum sa credem noi ca americanii care ne apara ne sunt dusmani, iar iranienii si chinezii ne sunt „parteneri globali”? Romania a pierdut o treime din forta de munca si ni se vorbeste despre eliminarea decalajelor? 2000 de oameni din cartierul Primaverii si din Pipera vor sa impuna moneda Euro mecanic si peste noapte unei natiuni de 20 milioane de oameni, dupa ce Italia, Grecia sau Portugalia s-au prabusit dupa adoptarea Euro? Cum oare sa nu fie o societate tensionata, plina de frustrari si de lipsa de incredere?

Degeaba a crescut geografic Uniunea Europeana si a inclus statele estice daca si-a pierdut esenta europeana, daca a renuntat continuu la capitalismul clasic si la crestinism. Pana cand dreapta nu va redeveni crestin-democrata autentica, Europa nu va redeveni un motor de crestere economica, natiunile europene vor continua sa fie divizate de atitudinea fata de rusi si fata de americani. De mult asteptam revenirea Europei in Europa si aceasta nu poate veni decat de la crestin-democratia clasica. Avem nevoie de capitalism autentic, nu de supra-reglementare, pentru ca economia continentului trebuie sa creasca in ritmul in care cresc si americanii. Avem nevoie de renuntarea la lanturile unor legiferari care condamna industria europeana la pierderi si la incetinire. Avem nevoie de energia spirituala crestina, pentru ca asa a crescut si s-a impus Europa.

Lasati-ne sa fim crestini si vom fi si toleranti, caci iubirea aproapelui este principala virtute crestina. Lasati-ne sa fim capitalisti si vom fi si bogati si eficienti. Lasati-ne sa ramanem barbati si femei, nu ne siliti sa adoptam sexe inventate in manualele de corectitudine politica! Intelegeti ca tanjim dupa Europa vesela, libera si frumoasa a anilor 50-60-70, fara corectitudine politica, dar plina de solidaritate si compasiune. Ne e dor de feminitatea Sophiei Loren si de masculinitatea lui Alain Delon, ne e dor de duminicile intesate de oameni frumosi care sa umple bisericile, ne e dor de baieteii strengari si de fetitele delicate, ne e dor de senzatia picioarelor „taiate” cand intrai pe portile unei mari universitati europene, ne e dor de salile de teatru si de opera in care domnii veneau in costum, iar doamnele etalau toalete elegante si parfumuri frantuzesti. Ne e dor de lumea in care cei cu scoala multa conduceau Europa, iar cei cu scoala putina si saraca ramaneau prin berariile de cartier.

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.