Europarlamentar român: ,,Crescătorii de bovine, împinși în pragul falimentului de către partenerii comerciali turci!”

Europarlamentarul Daniel Buda atrage atenția că fermierii români sunt obstrucționați din cauza completării incorecte a certificatelor sanitar-veterinare de către medicii români la momentul vânzării animalelor.

Crescătorii de animale, în special cei de bovine se confruntă cu o situație îngrijorătoare care ar putea să ducă la falimentul fermelor. Reprezentanții Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine au semnalat faptul că au primit din partea partenerilor din Turcia o informare conform căreia autoritățile turce au oprit importul de bovine din țara noastră. Motivele care stau la baza acestei decizii nu sunt clare și complete, partenerii comerciali din Turcia invocând completarea incorectă a certificatelor sanitar-veterinare de medicii oficiali români.
,,Vânzarea de bovine către statul turc se realizează doar în urma auditării făcute de veterinarii turci care verifică așadar animalele ce urmează a fi exportate cât și documentele veterinare care însoțesc exportul. Totodată, aceștia își dau avizul și în privința mijlocului de transport.
Crescătorii de animale din România solicită ajutorul de urgență atât autorităților române, cât și autorităților europene în vederea identificării unei soluții și deblocării acestei situații pentru a se evita astfel falimentul afacerii.

Am solicitat Comisiei Europene, printr-o întrebare cu solicitare de răspuns scris, să îmi transmită care sunt instrumentele de care dispune în vederea sprijinirii crescătorilor de bovine afectați de această decizie de oprire a importurilor de bovine”, e precizarea europarlamentarului PNL, Daniel Buda.

Foto: Știri Agricole

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.