Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pașcu nu se dezminte, vrea amenzi și mai mari împotriva protestatarilor pe modelul din Franța

Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu a declarat, joi, că în străinătate autoritatea agenţilor statului este respectată, pe când în România este o chestiune benevolă, iar cei care nu o respectă nu păţesc nimic, fiind considerat vinovat agentul statului. El a propus sancţiuni ca în Franţa pentru ultragierea unui agent. Ioan Mircea Paşcu a fost întrebat joi după amiază, la Mamaia, după deschiderea şcolii de vară a femeilor din PSD, despre postarea sa de pe Facebook de după protestul din 10 august în care spunea că în Franţa amenda este de 15.000 euro, iar termenul de închisoare, de 12 luni pentru ultragierea unui agent.

,,M-am gândit la acel model pentru că eram în Franţa şi am şi postat un afiş cu aceste amenzi care erau puse public. Şi părerea mea este că, dacă vrem o ţară ca afară, Franţa ce are? De ce nu ar fi bună Franţa? Putem să luăm Danemarca, habar n-am care este situaţia în Danemarca, nu am fost acolo, dar în Franţa am fost şi am văzut lucrurile astea pe care le-am şi fotografiat şi le-am pus acolo. A fost o idee. Pentru că autoritatea statului şi a agenţilor statului vedeţi că acolo e respectată. La noi e o chestiune benevolă şi, mai mult decât atât, dacă nu respecţi, nu se întâmplă nimic, e de vină agentul statului, nu cel care nu îi respectă autoritatea”, a spus Ioan Mircea Paşcu.

El a menţionat că speră că nu este socotit vinovat pentru că a arătat care este situaţia din Franţa. ,,Fiecare ţară îşi calculează singură aceste chestiuni, eu le-am arătat pe alea care sunt în Franţa şi e un fapt. Acum sper că nu sunt socotit vinovat că am arătat care este situaţia din Franţa”, a precizat Ioan Mircea Paşcu.

După protestul din 10 august, eurodeputatul PSD a postat pe pagina sa de Facebook următorul mesaj: ,,Cum arătam, în Franţa amenda este de 15.000 euro, iar termenul de închisoare, de 12 luni pentru ultragierea unui agent. Poate introduce cineva repede, la începutul sesiunii parlamentare din toamna asta, un asemenea text (sumele pot fi calculate, desigur, în lei), ca să existe mai multă claritate la «protestele viitoare», că aşa sugerează chiar unii dintre adepţii protestelor!?”.

Ioan Mircea Paşcu a fost prezent joi la deschiderea Şcolii de Vară a femeilor din PSD.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.