Facturile pentru bunuri și servicii exprimate în euro sau în alte valute vor fi calculate la cursul oficial al Băncii Naționale a României, a decis Senatul, for decizional, dând curs unei inițiative legislative a deputatului USR, Cezar Drăgoescu.
Noua regulă urmează să fie aplicată în toate situațiile în care prețurile sunt exprimate în valută:
„Fără cursuri valutare inventate și fără facturi umflate pentru români! După ce am depus proiectul de lege care îi viza doar pe furnizorii de rețele și servicii de telecomunicații, am primit mii de mesaje de la cetățeni care reclamau și alte situații în care sunt nevoiți să plătească la un curs propriu al vânzătorului. Așa se face că, în final, oamenii ajung să plătească mult peste cât estimau inițial. Am revenit, așadar, cu acest nou proiect, care vizează toate firmele, nu doar pe cele de telefonie, și mă bucur că senatorii au dat un vot favorabil pentru a stopa această practică”, a declarat deputatul USR, Cezar Drăgoescu.




