EDUCAŢIE/CULTURĂ

Mari oameni politici. Fascinanta poveste a lui Abraham Lincoln

„Nu se pot spune prea multe despre mine”, scria Abraham Lincoln în 1859. Cu toate acestea, interesul pentru al şaselea preşedinte american, al cărui mandat se confundă cu războiul, a rămas la fel de viu. Se spune că s-au scris 10.000 de cărţi despre el, mai multe decât despre toţi ceilalţi preşedinţi laolaltă.

Preşedinţia lui Lincoln a stat sub semnul războiului. Desigur, şi alţi preşedinţi au mai trecut prin războaie, dar Lincoln nu a cunoscut deloc pacea şi, din prima până în ultima zi a mandatului său, s-a dedicat conflictului. Pe parcursul acestuia, ţelurile urmărite au evoluat.

Obiectivele războiului şi conduita operaţiunilor militare: acestea sunt principalele probleme dezbătute în bogata istoriografie dedicată preşedinţiei lui Lincoln. Istoricii american dezbat şi astăzi, 150 de ani mai târziu, aceste chestiuni:care a fost obiectivul său principal la începutul războiului, menţinerea unităţii ţării sau abolirea sclavagismului? E clar că Lincoln se opunea, din principii morale şi politice, sclavagismului, dar asta nu înseamnă că ar fi dorit abolirea sa imediată şi fără niciun fel de condiţii. El îi cita deseori pe părinţii constituţiei americane, care credeau că sclavagismul trebuie înlăturat gradual, că dezvoltarea sa către vest trebuie limitată, dar că practica nu trebuie suprimată imediat pentru a nu distruge economia plantaţiilor. Această poziţie „gradualistă” se distinge de cele ale aboliţioniştilor radicali care doreau dispariţia imediată a sclavagismului.

În pragul alegerilor prezidenţiale, devenise clar pentru toţi americanii că principala chestiune aflată în joc era cea a sclavagismului, şi nu doar a extinderii sale în vest, ci chiar abolirea sa. După alegerea sa, statele sclavagiste erau gata să părăsească Uniunea. A fost cazul Carolinei de Sud, în 20 decembrie 1860, urmată de alte 6 state în februarie 1861:Florida, Alabama, Mississippi, Georgia, Louisiana şi Texas). Acestea au format Confederaţia Statelor din Sud la 4 februarie. În următoarele două luni, alte patru state s-au alăturat:Arkansas, Carolina de Nord, Tennessee şi Virginia.

Dacă războiul s-ar fi terminat rapid printr-o victorie a Nordului, probabil că sclavagismul ar fi rămas în vigoare în sud pentru o perioada nedeterminată de timp. Dar prelungirea conflictului a transformat obiectivele războiului:dintr-un război pentru restaurarea Uniunii, acesta devine un război revoluţionar pentru schimbarea ordinii sociale din Sud. Începând din 1862, republicanii moderaţi, printre care şi Lincoln, au început să fie mult mai receptivi faţă de aboliţionişti. Lincoln a propus, în martie 1862, ca ajutoare financiare să fie oferite statelor sudiste care acceptau abolirea progresivă a sclavagismului;în iulie, era definitiv convins de necesitatea abolirii acestei instituţii perimate, dar a ezitat să-şi facă ideile publice şi a devenit ţinta criticii venite din partea aboliţioniştilor radicali, dar şi a democraţilor, care se opuneau elieberării „semi-sălbaticilor”.

La 1 ianuarie 1863, aşa cum promisese, Lincoln a semnat proclamaţia de emancipare a sclavilor.

Alegerile din 1863 au confirmat progresul ideilor aboliţioniste în statele Uniunii, astfel că Lincoln a reafirmat obiectivele războiului în faimosul discurs de la Gettysurg (19 noiembrie 1863).

Lincoln a câştigat alegerile datorită voturilor persoanelor care sperau într-un război terminat prin victorie şi nu prin pacea mediocră de care vorbeau democraţii. Odată cu realegerea lui Lincoln, Confederaţia nu mai putea spera la mare lucru, nici la victorie militară, nici la compromis politic. Preşedintele era hotărât să ratifice al 13-lea amendament prin care sclavagismul era abolit. Acesta a fost votat şi adoptat la 31 ianuarie 1865.

Hotărârea de a obţine emanciparea sclavilor i-a adus sfârşitul lui Lincoln. În ziua de 14 aprilie 1865, în timpul unei reprezentanţii la teatrul Ford din Washington, John Wilkes Booth, adept al Confederaţiei, l-a împuşcat pe preşedinte. Acesta a murit în ziua următoare.
Sursa: http://www.histoire.presse.fr/