ACTUALITATE, LIFESTYLE

FCSB şi CFR Cluj vor debuta în deplasare, pe 8 septembrie, grupele competiţiei de fotbal Europa Conference League

FCSB şi CFR Cluj vor debuta în deplasare, pe 8 septembrie, grupele competiţiei de fotbal Europa Conference League, potrivit programului stabilit de UEFA şi comunicat, sâmbătă, de cele două cluburi.

FCSB va juca primul spu meci din Grupa B la Londra, cu West Ham United, iar prima partidă de la Bucureşti va fi cu Anderlecht, pe 15 septembrie.

Echipa antrenată de Nicolae Dică va juca apoi dubla cu Silkeborg, primul meci în Danemarca (6 octombrie) şi returul la Bucureşti (13 octombrie), va urma revanşa cu Anderlecht, pe 27 octombrie, la Bruxelles, ultimul meci din grupă fiind programat la Bucureşti, cu West Ham.

În Grupa G, CFR Cluj va disputa primul meci în Kosovo, cu campioana Ballkani, pe 8 septembrie, la Prishtina.

Campioana României va juca apoi acasă cu turcii de la Sivasspor, pe 15 octombrie, după care va urma dubla cu Slavia Praga, în deplasare pe 6 octombrie şi acasă pe 13 octombrie.

Revanşa cu Sivasspor e programată pe 27 octombrie, echipa antrenată de Dan Petrescu urmând să joace ultimul meci din grupă în faţa propriilor suporteri, cu Ballkani, pe 3 noiembrie.

De remarcat că reprezentantele României vor juca la ore diferite în toate cele şase etape din grupe.

Programul şi orele partidelor (ora României):
8 septembrie
Ballkani – CFR Cluj (19:45) – Grupa G
West Ham United – FCSB (22:00) – Grupa B
15 septembrie
CFR Cluj – Sivasspor (19:45) – Grupa G
FCSB – RSC Anderlecht (22:00) – Grupa B
6 octombrie
Silkeborg IF – FCSB (19:45) – Grupa B
Slavia Praga – CFR Cluj (22:00) – Grupa G
13 octombrie
CFR Cluj – Slavia Praga (19:45) – Grupa G
FCSB – Silkeborg IF (22:00) – Grupa B
27 octombrie
RSC Anderlecht – FCSB (19:45) – Grupa B
Sivasspor – CFR Cluj (22:00) – Grupa G
3 noiembrie
CFR Cluj – Ballkani (19:45) – Grupa G
FCSB – West Ham United (22:00) – Grupa B

Câştigătoarele grupelor se vor califica direct în optimile de finală. Formaţiile clasate pe locurile secunde vor juca un play-off cu cele opt echipe clasate pe locul al treilea în grupele Europa League.