DIN TRANSILVANIA

Festivitatea de premiere a concursului ,,Eroul din familia/localitatea mea”

Dedicat eroilor bistrițeni care și-au pierdut viața pe câmpurile de luptă sau au reușit să supraviețuiască acestora, concursul ,,Eroul din familia/localitatea mea” s-a desfășurat cu ocazia Zilei Eroilor și la acesta au participat 22 de elevi din școlile gimnaziale și liceele județului Bistrița-Năsăud.

Duminică, 4 octombrie 2020, la Muzeul memorial ,,General Grigore Bălan” din localitatea Blăjenii de Sus va avea loc premierea tuturor elevilor care au participat la acest concurs și care, în funcție de rezultatul obținut, vor primi premii în bani și/sau în cărți și rechizite școlare.

Premierea câștigătorilor concursului are loc în cadrul evenimentului ,,Celebrarea eroilor județului Bistrișa-Năsăud, eroii neamului nostru” , organizat de Asociația Cultul Eroilor ,,Regina Maria, filiala Bistrița-Năsăud, desfășurat duminică la Blăjenii de Sus. Acest eveniment mai cuprinde un ceremonial militar și religios (ora 12,30) la statuia generalului ,,Grigore Bălan”, depuneri de coroane și un scurt simpozion.

De menționat că premiile la concurs sunt oferite de Fundația Melior (director Ioana Nicolaie), deputat de Bistrița-Năsăud prof. Cristina Iurișniți și Asociația Cultul Eroilor, filiala județeană.