POLITICĂ

Florin Cîţu: România va depune la Bruxelles un PNRR cu toată suma – 29,2 miliarde de euro

România va depune un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru toată suma alocată, 29,2 miliarde de euro, a declarat, joi, premierul Florin Cîţu, subliniind că doreşte ca PNRR să fie aprobat din momentul în care va ajunge la Bruxelles.

El a precizat că, la finalul şedinţei de Guvern, au fost purtate discuţii despre vizita la Bruxelles referitoare la PNRR şi obiectivele pentru miniştri în următoarele câteva săptămâni, astfel încât să rezulte “cel mai bun” plan, care să fie prezentat Comisiei Europene pentru aprobare.

“Despre ce s-a discutat la Bruxelles? În primul rând, am fost acolo ca să ne asigurăm că sunt pe drumul cel bun cu PNRR, vreau să fie un program care să fie aprobat din momentul în care este depus. Am prezentat Comisiei Europene obiectivele noastre în ceea ce priveşte reforma, obiectivele noastre în ceea ce priveşte economia şi modul în care PNRR va susţine în următoarea perioadă creşterea economică şi reformele”, a explicat Cîţu, după şedinţa Executivului.

Prim-ministrul a spus că a asigurat-o pe şefa Comisiei Europene că actualul Guvern de la Bucureşti va face reforme.

“De aceea, avem nevoie şi de un PNRR care să susţină partea de reforme. (…) România va depune un PNRR cu toată suma, 29,2 miliarde de euro, la Bruxelles”, a completat Florin Cîţu.