Fotbal feminin: Adina Rognean scrie istorie pentru ACS Heniu Prundu Bârgăului

de Mihai Sărmășan

Jucătoarea lui ACS Heniu Prundu Bârgăului, Adina Rognean, a fost convocată în premieră de selecționerul Mirel Albon la naționala României pentru meciul cu Belgia, din preliminariile Campionatului Mondial 2019, care va avea loc în 31 august, la Botoșani.

În vârstă de 24 de ani, Adina este prima fotbalistă formată de clubul bârgăuan care are onoarea să îmbrace tricoul primei reprezentative. Jucătoarea lui ACS Heniu Prundu Bârgăului  s-a arătat foarte emoționată după primirea acestei vești, afirmând pentru pagina de Facebook a clubului: „Nici nu știu ce să zic. Sunt uimită și, sincer, am ceva emoții”. Antrenorul Călin Svoboda a adăugat: „Este un moment de mare bucurie pentru clubul nostru și o dovadă că munca și seriozitatea au până la urmă și răsplată”.

Adina a început fotbalul în 2013, an în care a luat ființă echipa feminină din cadrul clubului ACS Heniu, ajutând la promovarea formației de pe Valea Bârgăului în Superligă (actuala Liga 1), după primul sezon, și la obținerea celei mai bune performanțe din campionat, locul 3 în stagiunea 2014-2015. După doi ani petrecuți la Navobi Iași, Rognean, care joacă în general atacant de bandă, a revenit în martie 2018 la ACS Heniu. Ea a avut o prestație remarcabilă în semifinala din Cupa României contra lui Vasas Odorhei, marcând singurul gol al echipei noastre în timpul regulamentar și un altul la loviturile de departajare, ACS Heniu calificându-se în premieră în finala competiției.

 

sursa foto: facebook ACS Heniu Prundu-Bârgăului

 

Recommended For You

About the Author: Sarmasan Mihai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.