Fotbal: ROMÂNIA întâlnește Serbia în Finala grupei din Liga Națiunilor. UPDATE: Scor final 0-0

de Mihai Sărmășan

Naționala României susține astăzi de la ora 16:00 în compania Serbiei, „meciul anului”. Partida se desfășoară pe „Arena Națională”, în etapa a 4-a a Ligii Națiunilor, iar cu un succes tricolorii urcă pe locul 1 în Grupa 4 din Liga C, meciul fiind transmis în direct pe PRO TV.

România este neînvinsă în grupă, după două rezultate de egalitate cu Muntenegru și Serbia, și o victorie în Lituania cu 2-1, obținută în urmă cu 3 zile, în prelungiri, printr-un gol marcat de Maxim. Dincolo de miza partidei, locul 1 în grupă și un prim pas important spre Euro 2020, confruntarea cu Serbia reprezintă și cel mai important examen din 2018, implicit și pentru selecționerul Cosmin Contra.

România vine la acest joc după 7 meciuri consecutive fără înfrângere, cu o stare de spirit foarte bună, dar și un plus de încredere transmis de naționala U21, care este la un pas de calificarea la Campionatul Eurpean de tineret din Italia și San Marino.

Serbia a câștigat la rândul ei jocul disputat la mijlocul acestei săptămâni, 2-0 în deplasare cu Muntenegru, după o dublă realizată de Mitrovic, jucătorul lui Fulham. Echipa lui Mladen Krstajic are un avans de două puncte în fața României, iar cu 3 puncte la București încheie definitiv socotelile pentru șefia grupei, având în vedere că ar mai avea de disputat două meciuri „acasă” cu Lituania și Muntenegru.

În partida tur, cele două formații au terminat la egalitate, 2-2. În ultima partidă susținută la București, Serbia s-a impus cu 3-2, într-un joc în preliminarii pentru calificarea la Cupa Mondială din 2010. Ultimele trei confruntări directe între România și Serbia s-au încheiat cu cel puțin patru goluri. Atmosfera de pe „Arena Națională”, aproape plină, va oferi probabil un plus de entuziasm celor două naționale, în tentativa lor de a marca goluri.

Recommended For You

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.