Fotografia din decembrie 1989 care a câștigat un premiu prestigios

Un fotograf străin care a fost la Revoluţia din decembrie 1989 a împărtăşit lumii povestea fotografiei alb-negru realizate în acele zile, care l-a impresionat profund şi i-a adus un premiu internaţional.

După un timp, Peter Turnley avea să se întâlnească din nou cu bărbatul surprins în acea fotografie, care plângea în timp ce făcea semnul victoriei. „A fost un moment providenţial al carierei mele“, spune Turnley.

Peter Turnley a postat pe contul său de Facebook povestea acelei fotografii, la 30 ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989.

„Revoluţia Română, acum 30 ani

În una dintre primele zile ale Revoluţiei Române, în Decembrie 1989, Am zburat de la Paris la Varna, Bulgaria, cu un avion plin cu alimente şi medicamente, cu Bernard Kouchner care era director la „Medici fără frontiere“. Erau mulţi jurnalişti în avion, pentru că aeroportul din Bucureşti era închis şi asta era una dintre puţinele moduri de a intra în România.

Am încărcat mai multe autobuze, apoi am condus până în România spre Bucureşti. Când am ajuns aproape de oraş, era o mulţime de oameni pe drum şi când noi am oprit şi lumea a realizat că eram un autobuz plin cu străini, mulţimea a izbucnit în urale şi ne făcea semne de victorie. Am fost atras de figura unui bărbat care se vede în centrul fotografiei, impresionat de complexitatea expresiilor de bucurie şi tristeţe de pe faţa lui.

Fotografia a fost publicată şi a câştigat o competiţie internaţională, World Press Photo – nu titlul de fotografia anului, ci la una dintre categoriile individuale.

După câteva luni m-am întors în România ca să asist la primele alegeri electorale. Aveam în geantă o copie a fotografiei, sperând să întâlnesc acel om.

Într-o zi m-am întors la hotel, stăteam la Intercontinental, şi când mă îndreptam spre cameră, văd un om stând lângă uşa mea. M-am uitat la el şi spre uimirea mea, era chiar omul din fotografie. Am alergat la recepţie să găsesc pe cineva care să-mi poată traduce şi toţi trei am intrat în camera mea de hotel. Eram foarte bucuros că l-am găsit şi l-am întrebat cum naiba a reuşit să mă găsească la acest hotel.

El a scos atunci o tăietură de ziar românesc, care publicase fotografia cu un articol mic care explica faptul că Peter Turnley câştigase premiul World Press Photography prize cu această fotografie.

Mi-a spus că a mers la Ambasada SUA din Bucureşti şi a întrebat dacă ştie cineva cum mă găseşte, iar cineva i-a spus că jurnaliştii obişnuiesc să stea la Hotelul Intercontinental.

Şansele ca să mă găsească iar eu chiar să mă întorc la Bucureşti erau infime.

L-am întrebat dacă poate să-mi explice amestectul de bucurie şi tristeţe de pe faţa lui.

Mi-a spus că exact cu câteva momente înainte să fie făcută fotografia, văzuse un camion plin cu cadavre – români care fuseseră ucişi în noaptea dinainte, în toiul violenţelor Revoluţiei. Soţia lui era invalidă de mulţi ani şi el ştia prea bine ce înseamnă să trăieşti greu. Astfel că în timp ce era fericit că regimul lui Ceauşescu fusese răsturnat, se gândea la durerea familiilor celor morţi, pe care-i văzuse în camion – şi asta i-a provocat o mare tristeţe.

I-am dat copia frumoasă a acelei fotografii. Din păcare, nu-i ştiu numele şi nu am idee ce s-a mai întâmplat cu el.

Dar o să spun, faptul că am trăit un asemenea moment, al acestei întâlniri providenţiale, şi că am putut să ascult explicaţia acestui om despre enigma acestei fotografi, a fost una dintre coincidenţele extraordinare ale vieţii mele fotografice.

Peter Turnley, Bucharest, Romania, 1989“

Unul dintre jurnaliştii străini care se aflau cu Peter Turnley, Alain Keler, a postat la comentarii fotografia color făcută de el în acelaşi moment, care surprinde acelaşi bărbat în mulţime (foto jos, sursa Facebook Alain Keler).

sursa: adevarul.ro

Recommended For You

About the Author: Sarmasan Mihai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.