OPINII

Frâna principală în dezvoltarea României este sistemul electoral

Autor: Gabriel Purcăruş

În curând se fac 6 luni de când președintele Iohannis se căznește să dea jos guvernul PSD și să declanșeze alegeri anticipate, care, speră dumnealui (dar nu poate garanta nimeni) îi va da posibilitatea de a impune faimosul și mult prea mult așteptatul „guvernul meu”, promis încă din noiembrie 2014.

O mulțime de manevre de culise, recrutări de dizidenți din PSD, contorsionari constituționale yoghine, toate că să ce? 1. Sa dea jos un guvern și 2. să organizeze niște alegeri.

Și chiar să îi reușească la un moment dat manevra asta, și să aibă loc alegerile în iunie, cine știe cât timp o să mai dureze până când România o să aibă un guvern stabil. În total, toată manevra cu dat jos și pus guvern o să dureze un sfert de mandat….adică un an.

Și asta pentru că Constituția și legea electorală permit, mai exact încurajează astfel de complicații, iar cei ce pierd cu aceste trageri de timp sunt eviedent cetățenii și țară, care rămâne mereu în urmă cu marile proiecte de dezvoltare. Romania este într-o permanentă campanie electorală.

Prin contrast, priviți la simplitatea și eficiența sistemului britanic, care este folosit în multe din țările Commonwealth.

– Vot uninominal în fiecare circumscripție. Nu te trezești că votezi liste de indivizi dubioși despre care nu ai auzit nimic niciodată.
– Alegerile au loc într-un singur tur. Aleșii se cunoasc practic din seara alegerilor.
– Prim ministrul se cunoaște practic la cateva ore dupa închiderea urnelor. Șeful partidului care are mai multe scaune în parlament devine automat prim-ministru. Nu e nevoie de milioane de consultări și negocieri.
– Alegerile anticipate, dacă se ajunge acolo, se declanșeză natural, atunci când o propunere legislativă majoră (de pildă bugetul) este respinsă de deputați. Din acel moment, parlamentul se dizolvă și în câteva săptămâni au loc alegeri anticipate.
– Mandatele se duc la bun sfârșit – nu contează că sondajele arată că partidul de guvernământ nu mai este popular. Ai un parlament pentru 4 ani sau 5 ani, respecți mandatul.
– Nu există prag electoral artificial introdus.
– Oricine poate deveni candidat, dacă strânge un număr minim de semnături de la cetățenii din acea circumscripție (100 în Canada, de exemplu).

Cât de des au loc crize guvernamentale au loc în țările cu sistem britanic de guvernare? Nu foarte des. Cât timp se câștigă pentru guvernarea propriu-zisă? Enorm.

(Sistemul electoral american este de asemenea foarte practic, gândit ca să incurajeze politica eficientă, nu să țină țară in blocaj electoral – cu un președinte șef de executiv, și cu parlament ales prin vot uninominal la date fixe).

Dacă politicienii români nu înțeleg asta și nu inițiază schimbările necesare, ar fi timpul ca cetățenii să preia inițiativa și să ceară revizuirea Constituției și a legii electorale. Altfel, și următorii 30 de ani vor fi pierduți în dispute sterile și talk-show-uri la TV.