OPINII

Gândirea pozitivă este idolatrie. Ajungi să te închini ţie şi ideilor tale

A te considera perfect, a te considera pe deplin fericit ţine doar de o imaginație închipuită, pentru că lucrurile sunt complementare: nu există viață fără moarte, nu există sănătate fără boală, nu există ordine fără dezordine, nu există creație fără entropie.
Toate merg în tandem. Dacă ar exista aici, pe pământ, ceva perfect, omul ar înnebuni, ar crede că este atotputernic, că el stăpânește lumea, că poate face orice voiește. De aceea, suferința smerește omul, îl așază cu picioarele pe pământ și cu inima în Cer.
Gândirea pozitivă este o mare înșelare, căci, după cum vedem acum, poate mai mult decât oricand altcândva, realitatea este alta.
În lumea reală, lumea se îmbolnăvește, îmbătrânește şi moare. Gândirea pozitivă (“Dacă gândești pozitiv, alungi tot răul!”) este un non-sens. Boala și moartea nu le poți alunga, oricât de pozitiv și de “roz” ai gândi.
Oricât de departe de gânduri rele ai vrea să stai, există rău pe lume, aceasta este realitatea.
Printr-un singur mod putem birui moartea și cred că fiecare dintre noi a simțit această stare.
Omul caută să-şi lege existența de ceva puternic, de ceva ce nu se degradează, ce nu moare, de ceva ce depăşeşte bariera morții şi acest “Ceva” nu poate fi decât Dumnezeu.
De asta sunt eu ortodox, pentru că eu cred că omul se poate îndumnezei, eu cred că omul şi Dumnezeu se pot uni atât de puternic încât omul poate împrumuta însușirile Lui.
Eu am devenit ortodox, pentru că îmi doresc ca Dumnezeu să-mi împrumute însușirile Lui: blândețea, iubirea, bunătatea, nejudecarea.
Nu sunt ale mele, nu-mi vin firesc dar, prin căutarea Lui, doresc să mă împărtășesc de ceea ce este Dumnezeu, ca prin El să pot învinge toate neputințele acestei vieți: boala, bătrânețea, moartea.
Viețuirea noastră pe pământ nu poate fi doar zoologică. Toate plăcerile pe care noi ni le producem sunt mărginite, limitate, sunt produsul minții noastre.
Gândirea pozitivă este idolatrie. Ajungi să te închini ţie şi ideilor tale. Meditația este o formă de egoism. Stările de bine sunt provocate doar de mintea ta căci, atunci când deschizi ochii, de ești sincer cu tine, vezi că realitatea lumii și a vieții tale este alta.
Mă întreabă câte un om dacă Îl trăiesc pe Dumnezeu şi nu-i pot spune decât că sufletul meu e negru precum haina mea, că sunt un om păcătos ce se spovedește, dar trăiesc cu nădejdea că Domnul îmi va vorbi într-o zi.
Nădejdea aceasta a mea este imbatabilă pentru că, Bătrânul meu, părintele Sofian, mi-a adeverit, prin strălucirea chipului său, că Dumnezeu este viu și că ne iubește.
Drumul pe care am pornit este un drum al trezirii. Putem limita viața noastră la traiul “bun” de pe pământ, la familie, copii, casă, serviciu, dar ne mințim singuri, pentru că toate acestea merg doar până în poarta cimitirului.
Există un singur sens plenar al existenței omului pe pământ: dobândirea Lui Dumnezeu!
Visarion Alexa