Nu dau doi bani pe profețiile sumbre care ne spun refacerea României Mari, în graniţele ei de la Tisa la Nistru, ar costa prea mult şi n-ar fi posibilă nici din punct de vedere politic. Eu sunt un om de afaceri, pragmatic prin definţie, dar vă spun că, pentru a atinge un obiectiv – politic sau economic – curajul este adesea mai important decât nişte calcule posac-pesimiste. Cum ar fi arătat azi Europa dacă, în mai 1940, Winston Churchill îşi lua deciziile doar uitându-se peste rezultatele dezastrului de pe plaja de la Dunkirk? „Raţional” ar fi fost ca Marea Britanie să încheie pacea cu Germania. Dar Churchill a ales să continue bătălia.
Eu ştiu să citesc, atent, toate aspectele unirii cu Basarabia: care este sprijinul popular pentru un astfel de pas, care sunt diferenţele economice dintre România şi Republica Moldova, care sunt obstacolele politice, de la Moscova la Berlin. Nu refuz să văd faptele, dar spun că aceste dificultăţi nu sunt imposibil de depăşit. Da, ar trebui să se investească enorm în refacerea economică a unui stat devalizat de sovietici şi de o succesiune de regimuri corupte. Însă, ca om de afaceri, cred că, după o perioadă de amortizare a investiţiilor, România şi cetăţenii români ar câştiga. Ştiu şi care este sprijinul popular pentru unire, atât pe malul de vest al Prutului, cât şi pe malul de est. Am învăţat însă un lucru important de la sociologi: importantă este tendinţa! Iar datele îmi arată că, de la un sprijin extrem de limitat în favoarea Unirii, înregistrat acum câţiva ani, azi ne apropiem de o majoritate favorabilă, atât în Basarabia, cât şi în România.
Ce trage înapoi acest vis este laşitatea şi corupţia aşa-zisei elite politice. La Bucureşti, nu există nici un plan. Preşedintele ţării n-a mai trecut pe la Chişinău de circa trei ani, iar guvernul PSD face jocurile Moscovei. În afara unor discursuri sforăitoare, care vor suna ca o conservă goală, politicienii români nu au pregătit niciun gest semnificativ care să marcheze 100 de ani de la unirea cu Basarabia. Un gest semnificativ ar fi fost, pentru mine, redeschiderea unuia din cele 14 poduri de peste Prut, distruse în al doilea Război Mondial. Sau aducerea până la Chişinău a conductei de gaze Iaşi-Ungheni. Sau orice alt gest care să scoată economia Republicii Moldova din sfera de influenţă a Rusiei.
Dar, mai devreme sau mai târziu, vom scăpa de aceşti laşi care ne conduc şi vom putea da o formă concretă visului reunirii Basarabiei cu patria-mamă. Îmi veţi spune că sunt prea optimist. Da, aşa este, şi vă promit: acest vis va deveni realitate!
George Mioc este un antreprenor român stabilit în SUA, director al PSI Industries, Dallas.
