ULTIMA ORĂ, ACTUALITATE, DIN TRANSILVANIA, POLITICĂ

Granița dintre iad și rai

Duminică. Dimineața. Se întrevede o zi superbă. Împreună cu prietenii mei, Vasile, Tamara și Bebe (care este așteptat peste câteva luni) burdușim mașina cu pachete de alimente neperisabile și o luăm la drum.

– Spre Sighet!, zice Vasile. Duminica trecută am fost la Siret.

Drum excelent, liber. Un soare binecuvântat. Trecem Pasul Șetref și coborâm pe Iza.

– Iza Crasivaia, zâmbește Tamara.

În trei ore suntem la Sighet. GPS-ul ne dirijează pe un drum secundar spre vamă. La vreun kilometru o mașină a poliției locale.

– Unde mergeți ?

– Către razboi!

– Nu se poate!

– De ce?

– S-a dat ordin să predați ajutoarele la o sală. Vă trimit eu. Ne ocupăm noi mai departe. În vamă e mare aglomerație.

– Bine, dar eu vreau să-i văd pe oamenii aceia, să scriu despre ei. Să-i simt. Să-i cunosc.

Observă eticheta UZPR de pe parbriz. Pare că nu înțelege mare lucru. Ezită.

– Nu se poate! S-a dat ordin!

Intervine Vasile:

– Domnule, în vamă sunt jurnaliști ?

– Da. Destui!

Deduc că nu mai e nevoie de noi.                                                        –

– Dar e cu noi Tamara. Ea e ucraineancă. Poate ajuta ca translator.

–  Sunt destui.

– Pot,  zic, să sun un director de la EMM TV. Pronunț numele unui cunoscut scriitor. Prieten. Care poate vorbi cu primarul sau prefectul.

Ezită o vreme. Descumpănit zice:

– Mergeți, dar să nu încurcați lumea pe acolo.

În câteva minute sosim. Lume multă. Refugiați, în special femei cu copii, voluntari, translatori, jandarmi, polițiști. Încă două-trei pleonasme. Corturi instalate, puncte  alimentare, medicale, ceai, cafea, haine. De toate. Oameni simpli, veniți din toate colțurile țării oferindu-și sufletul semenilor de peste Tisa. Ne poziționăm în două puncte strategice. Tamara în calea autotorismelor. Noi la ieșirea dintr-un cort, unde se completau documente pentru cei veniți pe jos ori cu autobuzele. Lângă noi, o fată drăguță, Vanesa. Studentă voluntară. Aflu că e din Baia Mare, a facut primele clase la școala Blaga, apoi a emigrat cu părinții în Franța. A venit, zice: ,,la datorie”. Vorbește fluent franceza și engleza. Alături un bunic sighetean vorbitor de română și ucraineană. Pregătim coletele și ne apucăm de treabă. O mașină veche și plină de noroi oprește în fața Tamarei. La volan un bunic, o mamă în dreapta și patru copii în spate. Le oferim pachetele. Dispare groaza din ochii lor. Încep să zâmbească. Spasiba, spasiba, spasiba! Un băiat frumos zice de mai multe ori: Thank you! Surâzând. Adică le are cu engleza. La câte un colț de ochi picură o lacrimă. Și pleacă. Din cort iese o bunică. Simpatică cu ,,părul nins, cu ochii blânzi și calzi de duioșie”. Eu învățasem câteva cuvinte de la Tamara. Observ cu ochii încețoșați, triști. Salut: ,,Dobriden !” și îi ofer pachetul. Mă măsoară în toată înălțimea mea de doi metri.  Brusc ochii i se luminează și răspunde senin:

– Bună ziua, domnule!

Curat română, cu un pronunțat accent basarabean.

– De unde veniți ?

Păi, din zona de graniță cu Moldova. Am venit cu un microbuz, iar ultimii douăzeci de km i-am facut pe jos. N-are decât o pereche de ochelari și un rucsăcel în spate. Zice rușinată:

– Cădeau bombe și atât am putut lua, apoi casa s-a spulberat.  Dar am venit din iad în rai.

– Cum vă numiți ?

– Tamara. Eu te-te bunica Tamara.

Îi oferim și o cutie cu elemente medicale și o conducem la cortul cu haine, ceai, gustări. Surâde.

– Mulțumim dragii mei. Sapsiba. Ocen spasiba.

O altă lacrimă. Dar zâmbind. Și pleacă mai departe. Prin rai. Fluxul încetinește, apoi se oprește. De ce? Vanesa explică: ,,Știți, când apar oameni fără acte, trebuie mai mult timp pentru a-i ajuta. Așteptăm. Mă uit la standul apropiat, ceai, cafea, lapte, dulciuri, jucării. Un grup de cinci-șase fete și un bărbat. Reprezintă un ONG. Au veste frumoase, verzi ca iarba care stă să izbucnească. Cineva mă întreabă: ,,Sunteți bistrițeni ? Da. Și noi. Reprezentăm biserica de pe strada Bălcescu. ”Mă bucur. Pe doamna o cheamă Cristina și e soția pastorului, au venit să ajute. Periodic se schimbă între ei. Oferă alimente, haine, alte bunuri. Când prind puțin timp liber, fac curățenie în corturi. La asta nu se prea înghesuie mulți. Apare un nou grup, dintre ei se desprinde o mamă cu o fetiță de patru-cinci ani. Îmbrăcată în roz . Parcă e o zână. Are ochi ,,nemaipomenit de frumoși.” Dar foarte triști. Vanesa : ,,Cum te cheamă? Lyuba”. Fata are niște ciuboțele cam zgâriate și crăpate. ,,Vrei să-ți aduc niște ghete noi? Da!” Voluntara dispare și revine rapid cu o pereche de ghete noi, roz, cu stele aurii pe ele. Așază fetița pe un scaun, îngenunchează în fața ei, îi pune ciorapi noi, apoi o încalță. Un zâmbet cât o dragoste luminează ochii cei frumoși. Și mai picură o lacrimă. Terminăm de împărțit pachetele și ne pregătim să mergem la mașină pentru o cafea. Se cam făcuse peste ora trei. O voluntară,  doamna Tudorița. ,,Nu vreți să vă servesc cu o cafea? Nu. Avem. Spasiba. Mulțumim. Vă întoarceți la Bistrița? Da. Aveți vreun loc liber în mașină? Da. Chiar două. Ați putea duce două persoane în zona dumneavoastră? Da.”

Mă conduce la un birou în cort, unde completez un formular. Trebuie să se știe cui i se încredințează  refugiații. Bine. Mergem la cafea, apoi așteptăm. Merg spre corturi, Tudorița mă vede: ,,Ce bine. Zice:  Însă sunt două probleme. Care?

Păi, sunt două fete și un copil. Rezolvăm. Apoi trebuie să ajungă în Târgu Mureș. De acord.” Îmi dă un număr de telefon. Domnul Coman le așteaptă. Acum câteva zile a mai cazat o fată. Sun. Îmi răspunde o voce caldă, amabilă. ,,Vă rog, zice, fetele vin de două zile din Zaporojie. N-au mâncat mai nimic. Vă rog, oferiți-le o masă caldă la un restaurant. Plătesc tot.” Bine. Cele trei ies din cort. Au bagaje puține. Zaporojie! Oh, doar ce au mai putut recupera. O mamă de vreo treizeci de ani, o fetiță de cinci-șase ani și o studentă de vreo douăzeci. Aceeași groază și durere li se citesc în ochi. Și o neîncredere. Merg cu Vasile să le cunoaștem. Se uită la noi cu teamă. Sun pe Dl. Coman, îi spun. Zice: ,,O să le sune Irina și o să le spună că sunteți de încredere. Plus aveți fata ucraineancă.” Bine. Apare și Tamara. Încep a vorbi. Frunțile se descrețesc. Sună și Irina. ,,Gata, zic fetele, mergem la Mureș. ”Își așază bagajele în mașină, dar nu vor să-și dezbrace fâșurile. Plecăm. Repede suntem la Bârsana. Oprim să mâncâm. Nu vor decât supă (borș) și papanași. Chira, fetița, nu se desparte de ursulețul de pluș. După mâncare și poveste ochii se limpezesc. Își așază frumos fâșurile în portbagaj. Plecăm. Oprim pentru câteva minute la mănăstire. La minunata Bârsana. Intrăm în biserică, ne închinăm, eu cumpăr lumânări. Chira vrea să știe ce fac. Vine cu mine și aprinde lumânări. Pare fericită. Mai picură o lacrimă. Plecăm. În Bistrița prietenii mei coboară. Îmbrățișări. Spasiba. Ocen spasiba. Alina se așază în față și Chira se întinde pe banchetă și-n brațele mamei. Adoarme imediat. Ajungem în Mureș. Sun și Dl. Coman mă ghidează unde să merg. În zece minute sunt în spatele unui Mercedes. Fetele exclamă: ,,Kanieț! Da, zic kanieț!” Ne așteaptă un domn foarte distins cu o ținută academică și înfățișare de actor interbelic. Are un portmoneu în mână. Mă îmbrățișează. ,,Sunt onorat. Să plătesc. Am promis. Nu, nu vreau. Am dorit sa fac asta. Mulțumesc, domnule !” Întreb: ,,Sunteți actor? Nu. Sunt profesor universitar, doctor Iacob Coman. ”Grozav. Și pe fiul meu îl cheamă Iacob. Iau împreună cu doamna Coman bagajele fetelor. Dl. profesor mă îmbrățișează. Ne înțelegem să mai colaborăm. Bine. Închid portbagajul, dau să plec. Deodată, fetele sunt în fața mea. Mă îmbrățișează, mă sărută. Spasiba. Ocen spasiba. Mai picură lacrimi. Mă pierd în noapte. Zbor. Uite așa am fost o zi în rai. Printre îngeri.

N.B: Coborând pe Sălăuța, prin satul lui Coșbuc, Vasile întreabă : ,,Care e numele tău de familie, numele întreg ? Mămica răspunde: Barteș Elena.

Mirat, Vasile îi arată în agenda telefonului treizeci-patruzeci  de nume Barteș. Cum? Mămica răspunde: ,,Strămoșii mei au venit din Transilvania prin Ungaria. Acum suntem ucrainieni.”  Și eu gândesc: români, maghiari, ucrainieni. Important e să fim Oameni.

 

Traian Parva Săsărman