Grupul Teraplast a deschis TeraSteel Serbia

Teraplast a deschis pe 11 octombrie fabrica TeraSteel Serbia, specializată în producția de panouri sandwich. Acesta este prima fabrică din străinătate inaugurată dupa 1990 și aflată integral în proprietatea unei firme românești.

„Extinderea activității grupului Teraplast în Serbia, odată cu deschiderea fabricii din Leskovac este un nou pas in procesul nostru de dezvoltare, în linie cu obiectivele grupului pe termen lung. În 2018, pentru TeraSteel Serbia, țintim vânzări în valoare de 28 de milioane de euro, iar în ceea ce privește piețele deservite, majoritatea panourilor produse în această fabrică vor merge către piața din Serbia, dar și către export în țări din zona Balcanica”, a declarat Dorel Goia, preşedintele consiliului de administraţie al Teraplast.

Fabrica din Serbia are o capacitate de producție similară celei a subsidiarei TeraSteel Bistrița, unul dintre liderii pe piața de panouri sandwich, adică 2,2 milioane mp/an, dar și utilaje similare. TeraSteel Serbia va deservi în principal țări, precum Serbia, Bulgaria, Macedonia, Bosnia, Croaţia şi Muntenegru, dar si piețe secundare, precum Ungaria, sudul României și nordul Greciei. Panourile sandwich sunt folosite în realizarea construcțiilor de tip industrial, precum hale, depozite, centre comerciale și depozite frigorifice.

„Leskovac a arătat din nou faptul că este un oraș oportun în atragerea de investiții, dovadă că prietenii noștri din România au ales să deschidă o fabrică aici. Un investitor mulțumit va atrage întotdeauna alți potențiali investitori, de aceea ne vom asigura ca TeraSteel va beneficia de toate condițiile necesare derulării activității în orașul nostru”, a declarat Goran Cvetanovic, Primarul orasului Leskovac.

În iunie 2017, Grupul Teraplast a cumpărat cu 4,3 mil. euro producătorul de panouri sandwich Interlemind din Serbia. Fabrica va beneficia până la sfârșitul acestui an de investiții de 2,7 mil. euro în dezvoltare şi capital de lucru de 4 mil. euro.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.