ACTUALITATE, POLITICĂ

Guvernul își angajează răspunderea pentru alegerea primarilor în 2 tururi

Distribuire articol:

Premierul Ludovic Orban vine în plenul parlamentului pentru a angaja răspunderea guvernului asupra proiectului de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

PSD nu susţine acest demers şi a anunţat, deja, că va depune o moţiune de cenzură.

În ședința de ieri de guvern s-au adoptat mai multe amendamente depuse de partidele parlamentare și s-a definitivat astfel proiectul de lege pentru care astăzi guvernul își angajează răspunderea.

Astfel, executivul a decis să accepte amendamentul depus de PNL, potrivit căruia persoanele cu viză de flotant mai veche de 60 de zile pot vota în localitatea de reședință, modificând astfel termenul inițial de 90 de zile.

La solicitarea USR, a fost redus numărul de semnături necesare pentru depunerea candidaturilor independente de la 1 la 0,5% din listele electorale.

Un alt amendament permite minorităților naționale și formațiunilor politice parlamentare care au șapte senatori sau zece deputați să aibă reprezentanți în birourile electorale.

Din opoziție, social democrații spun că legile electorale nu pot fi modificate cu mai puțin de un an înaintea scrutinului.

PSD consideră că guvernul liberal și aliații săi fac astfel un abuz de putere, iar moțiunea de cenzură pe care PSD alături de UDMR o va depune cel mai probabil joi vizează întreaga activitate a executivului.


Distribuire articol: