EDUCAŢIE/CULTURĂ

Haclav Havel – omul care a trăit în adevăr

Dramaturg şi activist pentru drepturile omului, Vaclav Havel a devenit preşedintele Cehoslovaciei în decembrie 1989, o poziţie unică în istoria europeană. Geniul literar, calităţile morale ireproşabile şi victoriile politice l-au făcut unul dintre cele mai respectate personalităţi ale sfârşitului de secol XX. Prin prisma muncii sale neostoite, ţara sa a fost una dintre primele state est-europene care au fost invitate să adere la NATO.

Vaclav Havel s-a născut în Praga, pe 5 octombrie 1936. În 1948, comuniştii preiau puterea în Cehoslovacia şi asta schimbă radical traiul liniştit al familiei Havel. Proprietăţile şi averea le-au fost confiscate.

Între 1957 şi 1959, Havel a servit în armata cehă, unde a ajutat la înfiinţarea unei companii de teatru a regimentului. Astfel i-a fost stimulat interesul pentru teatru, iar după eliberare s-a angajat maşinist la un teatru de avangardă, Teatrul de pe Balustradă. Admirat de directorul teatrului, a fost promovat rapid, de la cititor de manuscrise la director literar, şi în 1968, la dramaturg cu drepturi depline.

Aici, Vaclav Havel a întâlnit-o pe Olga Splichalova, cu care s-a căsătorit în 1964. Soţia sa era, aşa cum declara Havel, „exact ceea ce aveam nevoie. Toată viaţa am consultat-o în tot ceea ce fac. De obicei, ea e prima care citeşte ceea ce scriu.” Printre cele mai cunoscute şi apreciate opere ale lui Havel se numără „Petrecerea din grădină” (1963), „Memorandumul” (1965) şi „Probleme tot mai mari de concentrare” (1968).

În ianuarie 1977, sute de intelectuali şi artişti cehi, marxişti şi anti-comunişti deopotrivă, au semnat Carta 77, prin care se protesta împotriva faptului că Cehoslovacia nu a reuşit să respecte Acordul de la Helsinki cu privire la drepturile omului. Havel a fost extrem de activ în această mişcare şi a fost ales unul dintre principalii purtători de cuvânt. În consecinţă, a fost arestat şi trimis în închisoare, la începutul anului 1977. A fost judecat pentru acte de subminare a statului şi i s-a dat o pedeapsă de 14 luni de închisoare cu suspendare. Havel nu s-a lăsat demoralizat şi a răspuns, îndârjit:„Adevărul trebuie rostit cu voce tare şi în mod colectiv, indiferent de rezultate.”

Havel şi alţi activişti, care au semnat Carta 77, au înfiinţat, în 1978, Comitetul pentru Apărarea celor Persecutaţi pe Nedrept (VONS). Membrii au fost arestaţi, iar în octombrie 1978 Havel a fost judecat şi condamnat la patru ani şi jumătate de muncă silnică. Şi-a executat pedeapsa la diverse închisori, în condiţii greu de suportat, multe descrise în cartea sa „Scrisori către Olga” (1988) – carte bazată pe scrisorile trimise din închisoare soţiei sale.

După eliberare, în martie 1983, s-a îmbolnăvit grav, aşa că atât acasă, cât şi în străinătate, a fost văzut ca un simbol al represiunii guvernului ceh, dar şi al dorinţei neţărmurite a poporului ceh de a se elibera de sub jugul comunist.

În ianuarie 1989, Havel a fost din nou arestat, după o săptămână de proteste, fiind condamnat la nouă luni de închisoare. Pe 19 noiembrie 1989, pe fondul creşterii nemulţumirilor generale faţă de regimul comunist din Cehoslovacia – dar aliniindu-se întregii Europe de est – Havel a anunţat înfiinţarea unui Forum Civic. Ca şi Carta 77, acesta era o coaliţie a diverselor grupuri politice care aveau un scop comun:găsirea unei soluţii paşnice şi nepartizane.

La o săptămână de la crearea forumului, a început „Revoluţia de catifea”, care a dus la prăbuşirea regimului comunist din Cehoslovacia. Cu o viteză ameţitoare, a fost înfiinţată, fără vărsare de sânge, o nouă republică, una democratică. Havel şi Forumul Civic au jucat un rol esenţial în timpul revoluţiei, având întâlniri cu guvernul şi punând presiune prin demonstraţii în masă.

24 noiembrie 1989, Praga. Vaclav Havel (dreapta) alături de Alexander Dubcek / Associated Press

Pe 19 decembrie, Parlamentul l-a ales în unanimitate pe Havel preşedinte. După numire, Havel s-a adresat mulţimii care îl aclama:„Promit să nu vă trădez încrederea. Voi conduce această ţară spre alegeri libere.”

Pe 5 iulie 1990, Parlamentul l-a reales preşedinte pentru un mandat de doi ani pe Vaclav Havel.

În august 1992, parlamentul slovac a emis propria constituţie, iar Havel şi-a dat demisia din postul de preşedinte. În decembrie, parlamentul a promulgat o nouă lege, prin care Cehoslovacia era împărţită în Republica Cehă şi Slovacia, o diviziune pe care Havel a încercat să o împiedice. Dar cariera sa politică nu avea să se termine aici. În 1993, parlamentul l-a ales în funcţia de prim preşedinte ale Republicii Cehe.

Transformările din cadrul fostei ţări comuniste produse sub conducerea lui Havel au avut ecouri răsunătoare şi peste hotare. Pe 8 iulie 1997, NATO a invitat Republica Cehă, alături de Polonia şi Ungaria, să fie primele naţiuni est europene care să facă parte din Alianţa Nord-Atlantică. Mandatul său de preşedinte este reînnoit în 1998, în ciuda faptului că era grav bolnav.

Vaclav Havel iese din politică în 2003, când scaunul prezidenţial este ocupat de oponentul său Vaclav Klaus. A murit pe 18 decembrie 2011, la vârsta de 75 de ani. Cu o săptămână înainte de a muri, s-a întâlnit cu prietenul său Dalai Lama, în Praga. Iar după moarte, a primit numeroase omagii: de la preşedintele american Barack Obama, premierul britanic David Cameron, cancelarul german Angela Merkel ş.a. Fostul preşedinte polonez Lech Walesa l-a numit „un mare european”, adăugând că merita un premiu Nobel pentru Pace. Fostul secretar de stat american Madeleine Albright a declarat că „a fost unul dintre cele mai mari personalităţi ale secolului XX”, iar scriitorul Milan Kundera a spus că „opera cea mai importantă a lui Vaclav Havel este propria sa viaţă”.