Uncategorized

Handbal feminin, Campionatul European: ROMÂNIA câștigă fără probleme în fața Germaniei cu scorul de 29-24 și merge în grupele principale ale turneului final

de Mihai Sărmășan

România a făcut o partidă impresionantă contra Germaniei, pe care a învins-o categoric, 29-24, în al doilea meci de la Campionatul European de Handbal din Franța. În urma victoriei, “tricolorele” și-au asigurat calificat în Grupa 2 principală. În al doilea meci al zilei din grupă, Cehia o înfruntă pe Norvegia,  de la ora 22:00. Pentru România urmează ciocnirea cu Norvegia, miercuri, de la ora 22:00. 

Jucătoarele lui Ambros Martin au fost în permanență la conducerea partidei, iar nemțoaicele, care învinseseră Norvegia în primul meci din grupă, nu au condus nici măcar o dată în meci.

Cristina Neagu a făcut o primă repriză de excepție, reușind să înscrie de cinci ori. Goluri care au transformat-o în cea mai bună marcatoare din istoria Campionatelor Europene.

România a funcționat perfect în apărare, ajutată și de paradele de excepție ale Denisei Dedu, o altă jucătoare care a făcut o partidă impecabilă.

“Tricolorele” au intrat cu un avantaj liniștitor la pauză, 27-22, și s-au dezlănțuit în repriza secundă. Fără Neagu, lăsată pe bancă,cea mai bună jucătoare a fost Eliza Buceschi, care a înscris din toate pozițiile și nu a ratat deloc de la șapte metri. Per total, jucătoarea Coronei Brașov a reușit nu mai puțin de 11 goluri.

Elevele lui Ambros Martin au avut minute de joc sclipitor, pe lista marctoarelor trecându-și numele și portarul Denisa Dedu, desemnată la final MVP-ul partidei. 

În ciuda finalui relaxat, România s-a impus fără drept de apel și e calificată în Grupa 2 principală a Europeanului din Franța!