La început de an, înainte de toate, un an nou bun tuturor! Am să prezint câteva idei pe care le-am considerat în 2024 și anii trecuți importante și cu impact potențial și care consider că vor rămâne în continuare și în 2025 să marcheze pașii noștri spre viitor.
Azi am să încep cu ideile lui Donald Hoffman, profesor de științe cognitive la Universitatea din California, Irvine (UC Irvine). Apoi, zilele următoare, am să introduc câteva teme mai apropiate domeniului meu – interfața dintre filozofie politică, economie politică și științe administrative, idei care odată marcate ca atare, vor da sensul a tot ceea ce urmează să fac și să spun public în anul care vine în contextul evoluțiilor politice și intelectuale ce urmează să se accelereze anul acesta.
Iar anul acesta vor avea loc evoluții remarcabile pe care urmează să le comentez și interpretez, în termeni care, așa cum se va vedea, decurg firesc din cadrele ideatice și tradițiile și școlile de gândire pe care mi le voi asuma explicit si explica în ceea ce urmează.
Dar să începem cu ideile lui Hoffman. Mai târziu poate se va vedea și de ce încep cu el și care este, poate, legătura cu ce fac eu la celălalt capăt al unui fir de gândire și a unei linii de abordare.
Cu un doctorat în filozofie de la MIT, Hoffman și-a dedicat cariera înțelegerii modului în care percepem realitatea. Este cunoscut pentru contribuția sa inovatoare în teoria evoluției percepției și pentru propunerea Teoriei Interfeței Percepției și a Realismului Conștiintei.
Cercetările sale au condus la o serie de teze surprinzătoare care pun sub semnul întrebării ceea ce știam despre conștiința umană. Chiar și în eroare, astfel de teze au fost întotdeauna tipul de provocare ce a împins intelectul uman înainte.
CARE REALITATE?
Hoffman a început cu o întrebare simplă: „Vedem noi realitatea așa cum este ea de fapt?” Majoritatea oamenilor de știință au presupus că da – percepțiile noastre au evoluat pentru a ne arăta adevărul despre lumea noastră. La urma urmei, percepțiile precise ne ajută să supraviețuim.
Hoffman spune că această presupunere, luată de bună de toți, este greșită. Și el spune că a și demonstrat acest lucru. Folosind simulări din teoria evoluționistă a jocurilor, el spune că poate să ne arate ceva remarcabil: Organismele care văd realitatea cu acuratețe nu supraviețuiesc în lupta pentru existență. Ele sunt învinse de organisme care intrevăd ce au nevoie pentru a supraviețui – NU ceea ce este de fapt acolo, în realitate.
În esență, Hoffman sugerează că percepția noastră nu este o reflectare fidelă a realității, ci mai degrabă o interfață utilitară care ne permite să navigăm prin lume într-un mod care ne crește șansele de supraviețuire. Tot ceea ce percepem – culori, forme, obiecte, spațiu și timp – se prezinta asemenea folderelor de pe desktop-ul calculatorului: reprezintă ceva real, dar nu sunt realitatea propriu-zisă. Sunt simboluri simplificate.
Dupa cum un folder de pe desktop nu îți arată codul real al computerului, ci doar o interfață prietenoasă care te ajută să interacționezi cu mașinăria complexă, percepția noastră funcționează in baza aceluiasi principiu. Creierul creează o interfață specifică speciei noastre care ascunde complexitatea realității.
Să repetăm: Această interfață este creată pentru a ne arăta doar ceea ce este necesar pentru a supraviețui și a ne reproduce. Ea nu ne arată realitatea așa cum este, ci o versiune adaptată care ne ajută să funcționăm eficient în mediul nostru.
Să notăm aici că Hoffman merge dincolo de epistemologia modernă în abordarea sa. Practic, ceea ce spune ar fi ininteligibil pentru majoritatea noastră în absența revoluției IT.
INTERFATA: REVOLUTIA IT PANA LA CAPAT
Dezvoltarea și familiarizarea generală cu interfețele grafice de utilizator (GUI) au oferit o analogie puternică. Așa cum o interfață pe un computer ascunde complexitatea din spatele unor simboluri simple (butoane, icoane, meniuri), similar, percepția noastră ar ascunde complexitatea realității sub forme și culori simplificate.
Computerele moderne au perfecționat aceste interfețe, făcând analogia cu percepția umană mai clară și mai tangibilă. Prin interacțiunea zilnică cu aceste interfețe, oamenii au devenit mai conștienți de cum funcționează un sistem complex prin intermediul unei interfețe simplificate, ceea ce face mai ușor de înțeles cum percepția noastră ar putea funcționa similar.
Suntem acum gata, și aici intră Hoffman în scenă, să începem să regândim lucrurile din temelie. Avem o nouă formulă de abordare și el o prelucrează atent, nu în termeni Kantieni, nu în termeni Aristotelici sau Platonici. Ci în termenii unor generații și perspective obișnuite cu ideea de calculator și interfață.
De pildă, el reia o temă veche într-o nouă cheie: Modelele matematice ale lui Hoffman sugerează că spațiul și timpul nu sunt aspecte fundamentale ale realității. Ele sunt mai degrabă parte a interfeței noastre perceptive, instrumente pe care creierul le folosește pentru a organiza informațiile.
Similar cu desktop-ul unui computer, ele ne ajută să navigăm prin lume, dar nu sunt „reale” în sensul ultim. ȘI de aici lucrurile devin chiar și mai spectaculoase: Conform acestei teorii, conștiința nu este un produs al creierului. Dimpotrivă, conștiința este realitatea de bază. Lumea fizică, inclusiv creierele noastre, apare din această conștiință fundamentală, nu invers.
REALISMUL CONSTIINTEI
Aceasta este teoria sau corolarul lui Hoffman cunoscută sub numele de „Realism Conștient”. El propune că realitatea este compusă dintr-o rețea socială vastă de agenți conștienți. Acești agenți interacționează pentru a crea ceea ce noi percepem ca realitate. Ce numim „realitate fizică” este, de fapt, doar interfața pe care o folosim pentru a interacționa cu această rețea de conștiințe.
Pe scurt, Hoffman sugerează că ceea ce considerăm realitatea fizică este doar o construcție a conștiinței noastre pentru a facilita interacțiunea cu alți agenți conștienți. Dă o nouă formulă, bazată însă pe teoria evoluționistă întărită de teoria jocurilor prin care atacă probleme fundamentale de metafizică, ontologie, gnoseologie, epistemologie, și prin implicare etică, filozofie morală și politică.
Este o perspectivă care a stârnit controverse pe drept cuvânt. Dar chiar și în eroare, ne obligă să gândim și mai ales să gândim în noul context dat de revoluția informatică și cibernetică.
Implicațiile acestui tip de gândire sunt formidabile. Pentru că fie și în eroare, așa cum ne spune Teorema lui Thomas: Ceea ce oamenii percep ca fiind adevărat, desi nu e, este adevărat în consecințele sale prin acțiunile celor ce cred în “adevărul” astfel perceput…
Și abia de aici lucrurile devin cu adevărat interesante pentru cineva interesat, așa cum este subsemnatul, de gândirea și analiza politică, precum și de sistemele de artefacte instituționale asociate acestora.
DRAGOS PAUL ALIGICĂ (n. 1966, Bucureşti) este doctor în ştiinte politice (Indiana University, Bloomington), în economie (ASE Bucuresti) şi in sociologie (Universitatea din Bucureşti). Este cercetător şi cadru didactic la James Buchanan Center for Political Economy, George Mason University, şi fellow la Hudson Institute, Washington DC. A predat la SNSPA, Bucureşti, şi a funcţionat ca expert şi consultant atât pentru organisme internaţionale precum Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite, Banca Mondială şi United States Agency for International Development, cât şi pentru sectorul privat, lucrând pentru companii de consultanţă internaţională precum Booz Allen Hamilton.