Ilie Bolojan anunță noi investiții în Oradea de peste 6 milioane de euro

Primarul Ilie Bolojan a susținut astăzi o conferință de presă în care a prezentat stadiul a două proiecte de investiții pe care municipalitatea urmează să le implementeze în perioada următoare, cu scopul de a fluidiza traficul din câteva zone aglomerate din oraș.

Pasarelă pietonală supraterană în zona Auchan-Leroy Merlin-Piața 100

Primul proiect prezentat este unul de mobilitate urbană pentru realizarea unei pasarele pietonale și ciclistice peste centura Oradea, care va face legătura între stația de tramvai de pe malul Peței, situată lângă podul rutier amenajat peste Peța, pe strada Traian Blajovici și zona de peste centură înspre Leroy Merlin.

Acest pasaj suprateran, care va crea acces pietonilor și bicicliștilor atât spre Piața 100 cât și spre Era Shopping Park, are la capete două rampe până la înălțimea de 2,80 metri, între cele două capete situându-se pasarela propriu-zisă având o lungime de 300 metri.

„La trecerea spre Leroy Merlin există două posibilități de coborâre de pe rampă: o rampă înclinată înspre Piața 100 și, de asemenea, o spirală pe care se poate coborî în așa fel încât să existe și posibilitatea de a merge la nivelul solului către zona Era Shopping Park, printre coridorul de aterizare a avioanelor și șoseaua de centură. Studiul de fezabilitate va fi aprobat în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local din această lună, cel mai probabil în jurul datei de 20 martie. După ce această documentație va fi aprobată, avem două variante: o depunem spre finanțare pe fonduri europene sau o realizăm din buget local”, a declarat primarul Ilie Bolojan.

Legătură Calea Aradului-Strada Ogorului

Al doilea proiect prezentat în cadrul conferinței de presă este cel de realizare a unei legături între DN79 Oradea – Arad, prin spatele centrului comercial Era Shopping Park și Calea Ogorului, la girația de la colțul Cimitirului Rulikowski. Acesta va fi un drum nou de legătură având o lungime de 900 metri, pe două benzi, cu trotuare pe toată lungimea.

„Acum suntem în faza de realizare a documentațiilor. Avem o negociere cu Era Shopping Park să ne dea în administrare gratuită acel drum, ca să nu mai investim pentru el. Cea mai complicată porțiune este cea de traversare pe sub culoarul de zbor, care în fapt este o porțiune de drum acoperit, de două benzi, cu o lățime pe carosabil a celor două benzi de 7 metri și două trotuare laterale de câte un metru, această subtraversare permițând circulația mașinilor care au un gabarit mai mic de 3,5 metri”, a explicat primarul Ilie Bolojan.

Costul estimat al acestei lucrări este de aproximativ 1,1 milioane euro, urmând să fie realizată din buget local.

„Compania va preda studiul de fezabilitate a lucrării la data de 1 mai 2019. Ne propunem ca în cursul acestei luni să finalizăm procedurile juridice, să obținem un acord de la aeroport pentru darea în administrare a acelei porțiuni de aproximativ 2000 de metri de teren care ar fi afectată, să dăm un vot în Consiliul Municipal pentru preluare în administrare și, desigur, sper că vom primi de la Consiliul Județean – și le mulțumesc anticipat pentru acest lucru – un vot de dare în administrare pe perioada execuției lucrărilor, în așa fel încât să putem în luna mai să demarăm procedura de proiectare și de execuție a acestei lucrări”, a spus primarul Oradiei.

Mai mult, primarul anunță că are în vedere și alte proiecte, ”intenţionăm să realizăm o parcare supraterană cu aproximativ 400 de locuri lângă Spitalul Judeţean, pe strada Gh. Doja. Este un proiect de regenerare urbană, într-o o zonă foarte aglomerată, unde lipsa locurilor de parcare este acută.
Totodată dorim să amenajăm şi o zonă de birouri, destinată Spitalului Județean, care ar putea să fie şi o zonă de cazare pentru medicii specialiști care vor veni să profeseze la Oradea. De asemenea, printr-o pasarelă se va putea ajunge din parcare direct în clădirea ambulatorului Spitalului Județean. Costurile acestei investiții ar putea ajunge undeva între 4-5 milioane de euro. Lucrările ar putea începe în toamna acestui an, urmând ca la finalul anului 2020 parcarea să poată deveni operațională”, a menționat primarul.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.