DIN TRANSILVANIA, POLITICĂ

Ilie Bolojan: Eu nu am susținut această coaliție în interiorul PNL, dar mi-aș dori să reușească

Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a declarat sâmbătă, pentru B1 TV, că dacă PSD și PNL stau cu ochii pe sondaje, în loc să facă treabă, atunci degeaba au mai făcut coaliția. Bolojan a atras atenția că actuala coaliție se bucură de o majoritate largă în Parlament, prin urmare chiar are toate pârghiile să producă schimbări veritabile.

„Eu nu am susținut această coaliție în interiorul PNL, dar azi vă spun deschis că mi-aș dori să reușească, pentru că nu avem an electoral, suntem între mandate și sunt foarte multe lucruri de făcut pe care o majoritate mare, cum e actuala majoritate guvernamnetală, una stabilă, le poate pune în practică.

Sunt două categorii de probleme: cele urgente care vin peste tine, cum e pandemia sau creșterea prețului la gaze și electricitate, unde nu putem fugi de responsabilitate, și mai sunt și problemele pe termen lung, reforme ale statului, măsuri în administrație. Fiind foarte multe restanțe pe care România le are, 2022 ar putea fi un an al achitării unor astfel de restanțe”, a declarat Ilie Bolojan, pentru B1 TV.