Imagini de poveste în Rezervația de bujori de stepă de la Zau de Câmpie

În apropierea localității Zau de Câmpie din județul Mureș, pe o suprafață de aproape 4 ha, vegetează o plantă unică în flora României, bujorul de stepă (Paeonia tenuifolia) care înflorește în lunile lunile aprilie-mai dând locului un aspect deosebit de pitoresc.

Rezervația de bujori de stepă de la Zau de Câmpie a fost înființată în anul 1932 de către academicianul Alexandru Borza, în prezent fiind inclusă în rețeaua ecologică europeană ,,Natura 2000”, ca sit de importanță comunitară. Planta a fost semnalată la Zau de Câmpie în anul 1846 când a fost expusă la Viena într-un ierbar ce prezenta floraTransilvaniei.

Botaniștii sunt de părere că bujorul de stepă a ajuns la Zau de Câmpie acum 10 000 de ani, în perioada postglaciară, când arealul de răspândire a acestuia era mult mai mare, atât în Câmpia Transilvaniei, cât și în regiunea localității Varna din Bulgaria.Pe lângă bujor de stepă, în Rezervația Botanică de la Zau de Câmpie vegetează 350 de specii, unele dintre ele rare în țara noastră, precum: stânjenelul galben, stânjenelul sălbatic, lalea pestriță, frăsinel etc.

Foto: Vasile Nicolae Antonie

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.