LIFESTYLE

Imagini extraordinare cu rotitul cocoșului de munte. VIDEO

de Mihai Sărmășăn

Astfel de imagini, cu cocoșul de munte în timpul rotitului și a perechii sale, sunt obținute cu foarte mult efort, multe zile de pândă, numeroase deplasări, nopți nedormite și lungi perioade de așteptare, de cele mai multe ori în condiții meteorologice dificile.

Rotitul cocoșului de munte este unul dintre cele mai spectaculoase ritualuri nupțiale. Rotitul are loc în lunile aprilie și mai, în funcție de climă și altitudine, în perioada de împerechere.

Dansul nupțial cuprinde un ansamblu unic de mișcări și sunete, pentru a atrage femelele și a se impune în fața masculilor rivali. Cocoșii de munte cântă și se rotesc în vetrele lor, își desfac cozile în formă de evantai și fac salturi de până la 3 metri.

Cocoșul de munte, Tetrao urogallus, este o specie caracteristică zonelor de pădure de conifere, dense, înalte şi întunecate, dar care au şi luminişuri. Lungimea corpului este de până la 90 de centimetri, iar anvergura aripilor este de până la 125 cm. Cocoșul de munte poate fi recunoscut după talia mare, gâtul şi coada lungi şi penajul închis.

În România, specialiștii în cinegetică estimează o populație de 4.500 până la 5.200 de perechi.

 

Credit: imagine Remus Cucu / montaj Mircea Verghelet, Parcul Național Piatra Craiului