ECONOMIC

Importurile sunt cu 1,5 mld. euro mai mari decât exporturile

Importurile de alimente, cereale, animale vii şi legume au ajuns în 2018 la peste 7,3 miliarde de euro, în creştere cu 24% faţă de anul precedent, arată calculele făcute de ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pe de altă parte, exporturile s-au situat la 5,8 mld. euro, fiind mai mari cu 16% faţă de livrările pe pieţele externe realizate în 2017. Astfel, exporturile nu au putut ajunge din urmă importurile, iar deficitul rămâne la circa 1,5 miliarde de euro, conform calculelor ZF, care a inclus în analiză animale vii, carne, produse vegetale, plante, legume, cafea, băuturi, grăsimi, produse vegetale etc. (exclusiv tutun).

Pe de altă parte, în ultimul deceniu exporturile s-au triplat ca valoare, în timp ce importurile au avansat de doar două ori. Cu toate acestea, exporturile rămân mai mici decât importurile, iar cel mai mare deficit se înregistrează la animale vii şi produse animale. În această categorie, exporturile s-au situat la mai puţin de 900 de milioane de euro, în timp ce importurile au ajuns la 1,7 miliarde de euro. De altfel, România importă mai mult de jumătate din carnea de porc consumată, ceea ce trage deficitul în jos în condiţiile în care românii sunt mari consumatori de carne de porc.