Prăbușirea sub propria greutate a sistemului mediatic de propagandă și indoctrinare ridică, în sine, ca fenomen social-politic, întrebări foarte interesante. Colapsul intelectual – evident de ani buni – a fost dublat acum de un început de colaps instituțional și social. Se intampla in timp ce vorbim, acum…
În sine, acesta este un subiect imens de dezbatere: Cum a fost posibil?! Și una (apariția unui asemenea Leviatan al indoctrinării, propagandei si moralimsului alarmist si salvationist) și alta (prăbușirea sa ca un colos cu picioare de lut) sunt teme care necesită o analiză profundă.
Dar dincolo de asta, o multitudine de alte teme au fost aduse în prim-plan în siajul acestei prăbușiri. Să notăm aici una care, în mod cert, ar trebui să fie obiect de interes și în cercurile intelectuale românești.
DETERIORAREA DISCIPLINELOR UMANISTE SUB PRESIUNEA PROPAGANDEI ȘI INDOCTRINĂRII IDEOLOGICE
În ultimele decenii, disciplinele umaniste au suferit o deteriorare semnificativă sub presiunea propagandei și a indoctrinării ideologice în Occident și aproape peste tot în lume. Această degradare poate fi observată în trei forme principale:
1. Politizarea cunoașterii și subordonarea adevărului față de ideologie – În loc să caute interpretări riguroase și pluraliste, multe domenii din științele umaniste au fost transformate în platforme de activism, unde anumite dogme ideologice au fost impuse ca adevăruri absolute, iar dezbaterea autentică a fost suprimată.
2. Erodarea metodologiilor și a standardelor academice – Criteriile tradiționale de rigurozitate, logică argumentativă și verificabilitate au fost înlocuite cu abordări propagandiste, moraliste și militante, unde valoarea unui studiu este evaluată nu prin calitatea cercetării, ci prin conformitatea cu “narativele” dominante.
3. Excluderea vocilor disidente și uniformizarea gândirii – În multe instituții academice, perspectivele alternative au fost marginalizate, iar cadrele universitare și studenții care aveau intrebari in fata noilor ortodoxii erau pedepsiți, cenzurați sau excluși. Acest fenomen a dus la un climat intelectual închis, dogmatic și intolerant față de diversitatea de idei.
Si aici vine o întrebare crucială si o tema vie in discutiile la zi mentionate mai sus:
DE CE FILOSOFIA A FOST MAI REZILIENTĂ DECÂT ALTE DISCIPLINE UMANISTE?
În contextul de mai sus, o discuție interesantă – purtată evident în afara circuitelor oficiale, circuite oficiale urmate servil de autodesemnatii formatori de opinie intelectuala de la noi (unde mass-media oficiale încă se agață disperat de vechi dogmatisme, „narative” și linii de propagandă) – este următoarea:
De ce filosofia, ca disciplină academică, a fost mai rezilientă și mai puțin afectată negativ decât alte discipline umaniste?
În ceea ce privește această tema sa spun intai, că din punctul meu de vedere, ea este bazată factual: Departamentele de filosofie au păstrat nuclee puternice care au rezistat valului de propagandism, activism irațional și oportunism în această perioadă mult mai bine ca alte departamente sau facultati.
Stiu ca e o chestiune relativa. Dar nimeni nu e perfect si oricum dupa razboi multe standarde perfecte se arata…
Acestea fiind spuse sa notez ca analiza instituțională a fundamentelor acestui fenomen merită o discuție separată, însă câteva trăsături specifice ale filosofiei explică această reziliență:
1. Filosofia se bazează pe interogare, discuție critică, argument rațional și prezentare sistematică, ceea ce încurajează o gândire critică și o abordare rațională. Esențial în această privință este predarea logicii, iar structurile gândirii logice și critice alcătuiesc un fundament de necontestat, chiar și în cele mai iraționaliste și propagandistice momente ale istoriei.
2. Filosofia are origini care se întorc la Pitagora și a trecut prin diverse epoci și tradiții filosofice influente, dar a păstrat o bază metodologică solidă. Formalismul gândirii logice și matematice a rămas un parametru stabil, oferindu-i o reziliență naturală împotriva schimbărilor ideologice moderne.
3. Spre deosebire de alte discipline, filosofia nu și-a pierdut legăturile cu științele și artele, ceea ce a protejat-o de reducerea la un simplu discurs ideologic. Spre deosebire de alte domenii în care „interdisciplinaritatea” este folosită pentru a eluda standardele metodologice ale discipinei mama, în filosofie aceasta nu poate funcționa fără ancorarea în gândirea logică si discernamant critic.
4. Filosofia a evoluat constant, incorporând noi domenii de cunoaștere și adaptându-se la schimbările societății, rămânând relevantă și capabilă să facă față noilor provocări intelectuale. Cu privire la acest ultim punct sa notam o surpriză recentă:
FILOSOFIA DEVINE ESENȚIALĂ ÎN ERA INTELIGENȚEI ARTIFICIALE
Un fenomen interesant al ultimelor decenii este că explozia digitalizării și inteligenței artificiale a demonstrat că gândirea umană nu poate concura direct cu algoritmii si capacitatile brute de a depozita si prelucra informatie in cantitati mari, dar se repliază exact pe zona auto sau metareflexizittii critice (gandirea care se gandeste pe sine) definită de practica filosofică.
Pe măsură ce algoritmii și capacitatea de procesare a datelor cresc exponențial, devine clar că forme de educație care dezvoltă gândirea abstractă, conceptuală și autoreflexivă – exact ceea ce filosofia modernă oferă – sunt cele care rămân relevante.
Mai mult, filosofia nu este doar teoretică – ea are aplicații practice în domenii precum inteligența artificială, psihologia, științele cognitive, analiza sistemelor sociale și guvernanța instituțională. Problemele legate de realitățile virtuale, etica AI și structurile emergente de decizie necesită un tip de gândire pe care doar filosofia îl poate oferi.
Toate aceste motive explică de ce filosofia a rămas o disciplină academică robustă și relevantă, în ciuda valului ideologic care a afectat alte domenii umaniste. Mai mult decât atât, această reziliență sugerează că viitoarea restructurare a sistemului academic și universitar va depinde de reintroducerea standardelor logice și critice pe care filosofia le-a păstrat.
Intrăm într-o lume în care, treptat, în ciuda zgomotului și bruiajului de fond, semnalul începe să se distingă tot mai clar.
Dragos Paul Aligica este doctor în ştiinte politice (Indiana University, Bloomington), în economie (ASE Bucuresti) şi in sociologie
