În misiune în Afganistan dar cu sufletul în România, căpitanul Andreea Bîrzu primește mesaje de la cei dragi de acasă

Au trecut cinci luni de la plecarea militarilor Batalionului 812 Protecția Forței ,,Șoimii Carpaților” în teatrul de operații din Afganistan. Familiile rămase acasă duc zilnic dorul celor aflați la mii de kilometru depărtare. Chiar dacă internetul facilitează, în zilele noastre, comunicarea rapidă între militarii aflați în misiune și familiile lor, emoțiile sunt mult mai mari, pentru cei de acasă, atunci când, în presa militară, apar articole despre activitățile militarilor noștri în  teatrul de operații. De acest lucru se ocupă ofițerul de relații publice al ,,Șoimilor”, aflat în Afganistan, alături de camarazi, căpitanul Andreea Bîrzu. Datorită materialelor trimise din teatrul de operații de căpitanul Bîrzu, comunitatea bistrițeană, dar și întreaga țară, este la curent cu misiunea ,,Șoimilor”, iar apropiații celor plecați își mai alină dorul de aceștia.

Absolvent al Colegiului Național ,,Gheorghe Șincai” din Baia Mare, căpitanul Andreea Bîrzu a decis, în ultimul an de liceu,  urmeze o carieră  militară. Astfel, a studiat la Academia Forțelor Terestre de la Sibiu, iar la finalizarea acesteia a fost repartizată la Bistrița. La doi ani după terminarea facultății a sosit oportunitatea plecării în teatrul de operații din Afganistan, în prima misiune externă, oportunitate pe care ofițerul Bîrzu nu a scăpat-o. După o pregătire temeinică, în poligoanele de instrucție din țară, a ajuns în Afganistan unde și-a îndeplinit misiunea cu succes, alături de camarazii bistrițeni.

În vară, căpitanul Andreea Bîrzu a plecat pentru a doua oară în teatrul de operații din Afganistan pentru a fi alături de ,,Șoimi” și a trimite, în țară, materiale care ilustrează activitatea acestora.  Materiale pe care, noi, cei din presa civilă le preluăm pentru a ține la curent, opinia publică, cu parcursul militarilor bistrițeni în misiunea din Afganistan.

Aflat de luni bune în unul dintre cele mai  fierbinți teatre de operații de pe planetă,  ofițerul de presă al ,,Șoimilor”  este cu gândul și cu sufletul în țară unde se află Vlăduț,  băiețelul care n-a început încă școala. În aceste zile de sărbătoare, ne-am gândit să-l surprindem și noi pe ofițerul de relații publice care ne trimite vești despre militarii bistrițeni aflați la datorie în Afganistan, trimițându-i urări de la familie și de la foștii profesori din liceu.

Misiune ușoară, căpitan Andreea Bîrzu! Dumnezeu să vă ocrotească și să vă aducă sănătoși acasă!

Text: Cristina Rusu

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.