DIN TRANSILVANIA

Încep lucrările la șoseaua de ocolire a municipiului Satu Mare. Investiția va dura un an și jumătate

Lucrările la șoseaua de ocolire a municipiului Satu Mare, încep luni, 16 iulie, și vor dura 18 luni.

Anunțul oficial a fost făcut marți, 10 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, de către coordonatorul lucrărilor, Mircea Ignat.

Șoseaua de centură a municipiului Satu Mare va avea o lungime totală de 20 de kilometri și va traversa râul Someș prin intermediul celui de-al treilea pod, care va avea o lungime de 650 de metri.

Valoarea totală a investiției este de 68 milioane euro, plus TVA, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.