Începe festivalul tenisului de la Indian Wells cu Simona Halep favorită principală pe tabloul feminin

de Mihai Sărmășan

Patru jucătoare românce – Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu – sunt prezente pe tabloul principal al WTA Premier Madatory “BNP Paribas Open” care se va disputa între 7-18 martie la Indian Wells, California. La startul competiției se vor afla 96 de jucători (ATP) și 128 (WTA) pe tablourile de simplu și 32 de perechi pentru întrecerile de dublu. Premii totale sunt în valoare de 7.9 milioane $ pentru turneul ATP și în valoare de 8,6 milioane $ pentru turneul WTA , o creștere cu un milion de dolari pentru ambele tablouri de simplu.

Supranumit ,,Cel de-al cincilea Grand Slam” pentru condiţiile impresionante şi pentru premiile consistente, turneul din California aliniază şi în acest an la start toate numele mari ale tenisului, Simona Halep nefăcând excepţie. După accidentarea suferită la Doha, Simona se simte bine şi are ca obiectiv cucerirea celui de-al doilea titlu la Indian Wells.

Simona Halep are un parcurs complicat spre tururile superioare la Indian Wells. Din turul 3, românca ar avea de înfruntat numai nume grele din circuit. Simona Haleo are bye în runda inaugurală, astfel că va debuta direct în turul doi, contra învingătoarei dintre Kristyna Pliskova, locul 77 WTA, şi o jucătoare venită din calificări. Posibila adversară din turul 3 este slovaca Dominika Cibulkova, locul 30 WTA. În turul 4, Simona ar putea da peste Kristina Mladenovic, Franţa, locul 15 WTA. Sferturile de finală ar putea aduce un meci revanşă cu Jelena Ostapenko, a şasea jucătoare a lumii, cea care i-a suflat Simonei titlul la Roland Garros 2017. Pentru semifinale, Halep ar fi pe partea de tablou cu Muguruza. Şi, o veste bună, Simona poate da de Serena Williams doar în finala din California.

Sorana Cîrstea nu ştie nici ea încă pe cine va întâlni în primul tur, căci sorţii i-au hărăzit o jucătoare venită din calificări. Interesant este că Sorana Cîrstea, poate da în turul 2 de Venus Williams şi în turul 3 de sora sa, Serena.

 

Irina Begu (36 WTA)  o va întâlni în primul tur pe  sârboaica de 24 de ani, Aleksandra Krunic. Învingătoarea din această partidă o va întâlni în turul 2 pe Karolina Pliskova (locul 5 WTA).

 

Mihaela Buzărnescu dă piept în runda inaugurală peste americanca Jennifer Brady (locul 86 WTA), iar în turul II poate să o întâlnească pe Caroline Garcia din Franța.

 

Pe tabloul principal poate ajunge şi Monica Niculescu, dacă trece de Roberta Vinci în finala calificărilor.

 

Pe tabloul masculin, Roger Federer și tot ce are apt din punct de vedere fizic în acest moment tenisul mondial (cu excepția lui Rafael Nadal, Stan Wawrinka, Andy Murray și David Goffin) va fi prezent la festinul organizat de Larry Ellison, miliardarul iubitor de tenis.

 

Meciurile turneului de la Indian Wells, atăt de pe tabloul masculin cât și de pe cel feminin, pot fi urmărite în direct pe canalele Digisport.

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.