Programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2024 începe pe 6 septembrie cu sesiunea de înscriere a instalatorilor, iar din 27 septembrie vor putea aplica şi persoanele fizice pentru a primi finanţare, a anunţat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu-Adrian Neculaescu.
Bugetul alocat este de 2 miliarde de lei şi crește finanțarea la 30.000, pentru a acoperi costurile cu instalarea bateriilor de stocare a energiei, devenite obligatorii prin lege.
Până pe data de 9 octombrie, după ce se vor finaliza înscrierile, persoanele fizice pot să-şi aleagă instalatorii din lista publicată de Administraţia Fondului pentru Mediu”, a menţionat Neculaescu, într-o conferinţă de presă.
Acesta a adăugat că, pentru sesiunea din acest an, se estimează apariţia a 67.000 de noi beneficiari ai programului Casa Verde Fotovoltaice 2024.
„Ceea ce înseamnă că vom ajunge la un număr total de aproximativ 200.000 de de familii care au beneficiat în decursul a câtorva ani de acest program”, a spus şeful AFM.
Documente necesare
În ceea ce priveşte regulile de participare în program, acestea nu s-au schimbat faţă de sesiunea anterioară.
Aplicaţia prin intermediul căreia se vor face înscrierile a rămas aceeaşi de anul trecut. Am avut un feedback foarte bun. Aplicaţia a fost simplu de folosit şi a funcţionat foarte bine.
Diferenţa este că anul acesta nu vom mai lăsa trei zile de înscriere pentru fiecare regiune. Înscrierile se vor face într-o singură zi pentru fiecare regiune, pentru că am observat de anul trecut că banii s-au consumat în câteva minute”, a afirmat Laurenţiu-Adrian Neculaescu.
„Noutatea programului de anul acesta este legată de cuantumul sumei finanțate. Mărim de la 20.000 de lei la 30.000 de lei finanțarea AFM.
O altă noutate este reprezentată de faptul că vom finanța, pentru prima dată, și acumulatori, unități de stocare a energiei electrice”, spune Mircea Fechet, ministrul Mediului, citat de Mediafax.
Acesta a subliniat că sistemul fotovoltaic pentru care se poate acorda finanţare trebuie să aibă capacitate de minimum trei kilowaţi.
Bugetul alocat în acest an pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice se ridică la 2 miliarde de lei.