ECONOMIC

INS: Sporul natural al populaţie a fost negativ în ianuarie

Sporul natural al populaţiei a fost negativ în luna ianuarie 2020, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 7.381 persoane, informează Institutul Naţional de Statistică.

În luna ianuarie 2020 s-a înregistrat naşterea a 15.971 copii, cu 1.012 mai mulţi copii decât în luna decembrie 2019, iar numărul deceselor a fost de 23.352, cu 731 decese mai puţine decât în luna decembrie 2019

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna ianuarie 2020 a fost de 91 copii, în scădere cu 3 decese faţă de luna decembrie 2019.

În luna ianuarie 2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.356 căsătorii, cu 2.545 mai puţine decât în luna decembrie 2019. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 836, cu 1.519 mai puţine decât în luna decembrie 2019.

Numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 998 în luna ianuarie faţă de aceeaşi lună din 2019, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 3484 mai mic faţă de luna ianuarie 2019.

Sporul natural a fost negativ atât în luna ianuarie 2020 (-7.381 persoane), cât şi în luna ianuarie 2019 (-9.867 persoane).

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 13 mai mic în luna ianuarie 2020, decât cel înregistrat în luna ianuarie 2019.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna ianuarie 2020, cu 914 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 60 divorţuri mai puţine în luna ianuarie 2020, decât în luna ianuarie 2019.