Pachetul majoritar de acțiuni al companiei Agricost, care administrează ferma Insula Mare a Brăilei, a fost vândut, vânzătorul fiind Constatin Duluțe, care a preluat afacerea de la defunctul Culiță Tărâță cumpărătorul fiind compania Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, deținută de șeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan.
Preţul tranzacţiei: ,,Între 200 şi 250 de milioane de euro. Nu pot să spun exact şi nici procentul înstrăinat, pentru că încă n-am semnat contractul. Este strict vorba despre o tranzacţie între entităţi private, nu se vinde pământul din Insulă, că e al statului, se vinde afacerea. Palma am bătut-o, după cum am agreat şi clauzele generale”, spune Duluţe, pentru Capital.
Potrivit acestuia, Consiliul Concurenţei a avizat pozitiv tranzacţia prin care Al Dahra intră în piaţa agriculturii din România.
Arabii au preluat astfel cea mai mare fermă din România şi Europa, având în vedere că Agricost are în concesiune, până în 2032, 56.000 de hectare în Insula Mare.
Agricost cultivă grâu, lucernă şi rapiţă. Duluţe a preluat în 2012, de la Agenţia Domeniilor Statului, cele 56.000 de hectare de teren arabil în cel mai bun loc agricol din ţară, Insula Mare a Brăilei.
Prin vânzarea fermei de către Duluţe, arabii vor beneficia nu doar o suprafaţă uriaşă de teren, ci şi de sume importante de bani de la UE, reprezetând plăţile directe de care beneficiază agricultorii din Europa.
În 2017, Agricost a încasat de la APIA 9,4 milioane de euro subvenţii agricole pe suprafaţă, la care se vor adăuga sprijinul financiar aferent Măsurii 13 – Zone defavorizate, precum şi plata sprijinului cuplat în sectorul vegetal pentru suprafeţele cultivate anul trecut cu lucernă şi soia. Adică încă 6 milioane de euro.
După ce vor deveni achiziţiona Agricost, arabii vor plăti la Agenţia Domeniile Statului o sumă pentru arendare, în jur de 5 milioane de euro anual.
Cine e cumpărătorul?
Viitorul proprietar al Agricost este emirul emiratului Abu Dhabi. Sheik Zayed bin Sultan Al Nahyan este preşedinte de onoare al clubului de fotbal Al Jazeera şi de-a lungul timpului a fost de mai multe ori ministru şi chiar prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite. Al Dahra are activităţi în agricultură – cultivarea cerealelor, producţia şi tradingul acestora, având două divizii, de hrană pentru animale şi de alimente pentru oameni, mai exact producţia de orez, făină, fructe şi legume.
Arabii nu au ,,aterizat”, pur şi simplu, cu sacii de bani la Brăila. Ei erau de mult aici, însă doar în calitate de clienţi ai produselor din Insulă. De doi ani de zile, cumpără de aici lucernă, utilizată la nutreţ pentru cămile. De altfel, Agricost şi-a schimbat producţia, renunţând la culturile de rapiţă şi în loc au pus lucernă.



